Cum funcționează primele lentile de contact telescopice
O echipă internațională de cercetători a creat primele lentile de contact telescopice, care atunci când sunt echipate îți dau posibilitatea de a vedea de trei ori mai clar. Acesta este primul exemplu de ochi bionici care într-adevăr îți oferă vederea lui „Superman”.
Lentilele sunt alcătuite din două regiuni. Centrul permite luminii să pătrundă pentru o vedere normală, iar marginea exterioară acționează că telescop capabil să mărească acuratețea vizuală de aproape trei ori. Comparativ, este ca și cum ai privi printr-un DSLR cu lentile de 100 mm.
Lentilele polarizate
Lumina pătrunde pe marginea lentilei este răspândită în interiour lentilei prin intermediul unor oglinzi cu aluminiu și direcționată către marginea retinei, în profunzimea globului ocular. Oglinzile măresc acuitatea vizuală și corectează totodată aberațiile cromatice, rezultatul fiind o vedere excelentă. Utilizatorul poate comuta între vederea telescopica și cea normală, regiunea centrală a lentilei având un filtru polarizant (cristale lichide Samsung 3D).
Principalul avantaj este că o lentilă telescopica are doar 1.17 mm grosime, permițând utilizatorului să se simtă confortabil. Înainte ca aceste lentile să fie inventate, cea mai bună opțiune asemănătoare erau lentilele care puteau fi implantate direct în globul ocular. Acestea necesită operație, dar calitatea vederii nu este îmbunătățită semnificativ.
Lentilele telescopice îi ajută în special pe vârstnici să își recapete vederea și au fost realizate de o echipa de cercetători condusă de Joseph Ford de la UCSD și Eric Tremblay de la EPFL. Cu toate acestea, ele pot fi purtate și de persoane cu vederea normală.