Cum conservau egiptenii mumiile?

Ce este o „mumie”? O mumie este un trup conservat. Cuvantul „mumie” provine din limba arabă și înseamnă „un organism conservat în ceară sau rășină”. Dar de ce ar vrea egiptenii să conserve corpul unui mort? Motivul se află în religia lor.

Egiptenii credeau în viața de după moarte, așa că vroiau să se pregătească pentru ea. Ei vedeau sufletul ca o pasăre cu chip de om care putea sa zboare ziua, iar noaptea trebuia să se întoarcă înapoi în cavou de frica spiritelor rele. Prin urmare, corpul trebuia conservat ca sufletul să-l recunoască și să știe în ce mormânt să intre.

Înainte de anul 3000 I.Hr., egiptenii își îngropau morții în poziția fetușului în nisipul fierbinte al deșertului, iar nisipul la rândul lui conserva corpul.

Mai târziu, persoane importante erau îngropate în morminte tăiate din stâncă, dar piramidele și mormintele de piatră nu erau atât de uscate precum nisipul, așa că a trebuit să dezvolte un mod de conservare a organelor în morminte. Acesta este motivul pentru care au dezvoltat arta mumificării. Când o persoana deceda, creierul, organele digestive și plămânii erau îndepărtate. Acestea erau păstrate separat și amplasate în patru vase canopice. Cadavrul era împachetat, acoperit cu carbonat de sodiu cristalizat (un tip de sare) și lăsat să se deshidrateze timp de 40 zile. Corpul era apoi înfășurat în bandaje îmbibate în rășină, carbonat de sodiu și uleiuri aromate, iar toate orificiile corpului erau astupate. În final, corpul era acoperit cu rășini și bandajat încă o dată, iar preoții plasau diferite amulete între straturile de bandaje. Întreg procesul, însoțit de rugăciuni și descântece elaborate, dura aproximativ 70 zile, însă corpurile astfel prelucrate s-au conservat perfect timp de mii de ani.

Între timp, dulgherii se ocupau de caseta mumiei. Dacă omul a fost bogat și important, se construiau mai multe casete care să intre unul în celălalt precum Păpușile Matriushka. Artiștii decorau fiecare mormânt cu culori puternice. Zidurile mormântului erau decorate și ele cu texte și picturi care spuneau povestea decedatului din timpul vieții. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, după care era pus în cosciug și îngropat.

Egiptenii credeau că fiecare om are un corp fizic și un suflet numit ‘ka’ – forța vieții, care dăinuia și după moarte. Ca și în cazul unui om viu, acest ka trebuia întreținut, el avea nevoie de divertisment și de uneltele defunctului. Toate aceste articole erau deci plasate în mormânt. Esențial era ca acest ‘ka’ să se reunifice cu corpul fizic, motiv pentru care cadavrele erau mumificate. Defunctul trebuia să se reîntâlnească cu acest ‘ka’ al său pentru a obține viața veșnică după moarte. Cum însă corpul fizic nu putea călători din mormânt până în lumea de dincolo, această călătorie era întreprinsă de personalitatea defunctului, adică ‘ba’. După ce ‘ba’ și ‘ka’ se reunificau, porneau într-o călătorie finală spre cer, soare și stele, unde defunctul învia din morți ca ‘akh’ (spirit), dobândind viața veșnică.