Cum au petrecut Revelionul Laura Cosoi şi Smiley

Apropo.ro / 05.01.2010, 12:51
Cum au petrecut Revelionul Laura Cosoi şi Smiley
Laura Cosoi, interpreta lui Tantzi în serialul românesc de epocă „Aniela”, care revine în curînd la Acasă TV, şi-a petrecut noaptea dintre ani, însoţindu-l pe iubitul ei, Andrei, alias Smiley, la concertele pe care acesta le-a susţinut în Bucureşti.

Pentru Laura, trecerea în noul an a fost una de neuitat. „Fix la
12 noaptea, în faţa Palatului Parlamentului, sub un foc de
artificii superb, am trecut în noul an. Eram alături de Andrei,
care urma să urce pe scenă, şi în faţa noastră era o mare de oameni
fericiţi, pregătiţi să-l întîmpine pe 2010. Din păcate, nu am avut
şampanie, dar am fost împreună şi asta a contat cel mai mult. Ne-am
sărutat şi fiecare şi-a pus o dorinţă. Rămîne însă secretă ca să
fim siguri că se va îndeplini”, spune frumoasa actriţă.
Laura şi Smiley au petrecut primele ore din 2010 alături de familie
şi prieteni. „După ce Andrei a terminat concertele, am mers în
club, unde ne aşteptau toţi prietenii. Alături de sora mea, sosită
de la Iaşi, şi toţi prietenii noştri, am petrecut pînă la
dimineaţă. Am intrat cu dreptul în noul an, înconjuraţi de cei
dragi şi plini de voie bună”, mărturiseşte Laura.
Şi totuşi seara dintre ani a avut şi un invitat lipsă, pe micuţul
Jazzy, căţeluşul pe care Laura l-a primit în urmă cu un an cadou de
ziua ei de la Andrei. „Din păcate, nu l-am putut lua cu noi şi pe
Jazz, pentru că am stat mult afară şi era frig aşa că l-am lăsat
acasă. Când ne-am întors, dimineaţa, era foarte speriat, probabil
de la artificii, şi a fost foarte tare drăgăstos cu noi”, spune
interpreta lui Tantzi în serialul românesc de epocă „Aniela”.
Pentru Laura, petrecerea a continuat şi pe 2 ianuarie, cînd
frumoasa actriţă şi-a aniversat ziua de naştere. „Este pentru prima
dată cînd îmi aniversez ziua de naştere în Bucureşti şi, după mulţi
ani, sînt acasă, în România. De regulă, plecam din ţară de Revelion
şi întotdeauna petreceam de ziua mea printre străini. Acum, am fost
alături de familie şi prieteni şi m-am distrat foarte bine. Am avut
parte de un început de an plin de petreceri şi voi continua aşa
pentru că aştept să se întoarcă şi prietenii care au plecat de
Sărbători şi să ciocnim un pahar de şampanie”, spune Laura.
În curînd, la Acasă TV revine „Aniela”, primul serial românesc de
epocă în care Laura Cosoi joacă rolul lui Tantzi, o mamă care îşi
creşte singură copilul.