Dar ce se întâmplă în viaţa lui de zi cu zi şi cum arată familia îndrăgitului prezentator ProTV? Ei bine, Mihai este căsătorit cu Adriana, cea care i-a dăruit un băiat, pe data de 10 martie 2000, pe nume Matei. Relaţia dintre el şi Adriana a rămas una strânsă, cei doi fiind un adevărat exemplu pentru toate cuplurile mondene de la noi.
Mihai Dedu este o prezenţă destul de rară la evenimentele mondene şi preferă să-şi ţină familia departe de camerele de filmat, foarte puţine fiind apariţiile în public alături de soţia sa sau de fiul său. Poate acesta este şi unul dintre motivele pentru care se bucură de o căsnicie trainică care a reuşit să treacă proba timpului.
„Am reuşit să stăm împreună atâţia ani datorită comunicării şi faptului că ne iubim foarte tare. N-a fost romantic atunci când m-a cerut în căsătorie. A fost o hotărâre destul de bruscă, am zis: «Gata, ne căsătorim». S-a întâmplat după 5 ani de prietenie”, a declarat partenera de viaţă a prezentatorului.