Cum arăta, când era tânără, Maica Tereza!

Părinţii săi, de origine albaneză, erau devotaţi bisericii catolice şi implicaţi în toate acţiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă şi plină de compasiune faţă de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul actelor de caritate.

La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a plecat la Rathfamham, lângă Dublin, la călugăriţele irlandeze de Loretho, unde a învăţat limba engleză.

La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia ”celei de a doua chemări a Domnului”. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos care i-a spus ”Vino, fii lumina Mea!”, rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta ”pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi”. Mesajul ei era cât se poate de simplu: „cei săraci trebuie să ştie că-i iubim”.

Semenii săi o priveau ca pe o sfântă, dar Maica Tereza spunea: ”Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea. Sunt sigură că e El, nu eu. Este lucrarea Lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibilă la poruncile Sale. Fără El nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine. (…) Trebuie să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi… dar să-i lăsăm restul lui Dumnezeu.”