Cum a fost inventat telefonul?

Dar, mai întâi, să fim siguri că înțelegem principiul prin care un telefon funcționează.

Un telefon este compus dintr-un emițător, un receptor și un disc sau un mecanism. Emițătorul transformă sunetul într-un curent electric fluctuant, pe când receptorul retransformă acel curent în sunet. Telefonul poate funcționa datorită deplasării sunetului prin aer sub formă de unde. Cuvintele sunt transportate de ele prin aerul mișcat de corzile vocale. Aceste unde sonore exercită o forță destul de mare pentru a îndoi ușor a folie subțire de metal. Diafragma de metal revine la poziția inițială după trecerea sunetului, astfel ea vibrează după modelul undelor de sunet. Atunci când vorbești, aerul face ca corzile vocale să vibreze.

Acum, povestea lui Alexander Graham Bell și cum a inventat telefonul. Pe 2 iunie 1875, în Boston, Bell experimenta ideea de a trimite mai multe mesaje telegrafice în același timp. Cu ajutorul asistentului său Thomas Watson, experimentează un telegraf modificat și, din întâmplare, la un capăt al firului aude prin receptor bătaia ceasului din perete. Dintr-odată, Bell apare alergând din cealaltă cameră spunându-i lui Watson: „Nu mai schimba nimic! Ce ai făcut mai adineauri? Lasă-mă să văd”. La capătul liniei, telefonul avea electromagneți cu membrană, iar la trecerea curentului electric continuu vibrația diafragmei reproducea sunetele captate în receptor. Primele cuvinte rostite la telefon au fost „Domnule Watson, vino aici, vreau să te văd”, Alexander Bell fiind într-o cameră alăturată.