Cum a făcut-o Radu Vâlcan pe Adela Popescu să ia primul avion spre Thailanda? Iată cum a ademenit-o!
„Pentru că ştiam că este şi destinaţia ei preferată, o tachinam întruna cu tot felul de fotografii de acolo – cu mine, cu peisaje, cu feluri de mâncare deosebite. Şi pentru că şi ea ştia că îmi e dor de ea şi de căţei, îmi trimitea şi publica poze de acasă”, povesteşte amuzat Radu Vâcan. Fotografiile publicate de Radu şi Adela pe conturile lor de Facebook şi Instagram şi schimbul de replici dintre cei doi au stârnit numeroase comentarii din partea fanilor, cu toţii fiind de acord că Adela şi Radu formează un cuplu special.
Firea romantică a lui Radu a ieşit încă o dată la iveală prin intermediul cuvintelor frumoase care au însoţit fotografiile dedicate Adelei, iar bucuria lui în momentul în care şi-a îmbrăţişat din nou logodnica a fost evidentă: „A ajuns! E aici”, a scris pe Facebook prezentatorul emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”.