Decizia de modificare a vîrstei în cazul Alexandrei Marinescu a fost luata în urma unei sedinte de Birou Federal. Dupa ce a primit pasaportul falsificat, gimnasta a fost înscrisa la cîteva concursuri pentru a strînge cîteva vize si astfel actul sa capete veridicitate. Restul documentelor Alexandrei, certificat de nastere si buletin, au ramas pe vîrsta reala.
Federatia s-a folosit pentru scoaterea pasaportului cu alta vîrsta decît cea adevarata de o „pila” pe care o avea la Serviciul Pasapoarte. Vecinii familiei Marinescu au glumit pe seama faptului ca în timpul comentariilor TV data de nastere a Alexandrei era anuntata drept 19 martie 1981. „Creste fata asta ca în povesti!”, spuneau acestia.
Parintii Alexandrei Marinescu locuiesc într-un apartament din cartierul bucurestean Crîngasi. Dupa dezvaluirile facute de ProSport despre fiica lor, cei doi au avut o noapte alba. „Lumina din apartament s-a stins spre dimineata”, a povestit unul dintre vecini. Acelasi personaj, prieten de familie cu cei doi, a dezvaluit calea prin care s-a ajuns la falsificarea pasaportului fetei.
„Pare ciudat. O sa va spun acum cum am aflat despre vîrsta falsa a lui Alex. Urmaream împreuna cu familia Marinescu un concurs de gimnastica la televizor. Comenta Topescu. El a spus la un moment dat ca Alexandra e nascuta în 1981. M-am uitat la tatal ei, care prima data n-a zis nimic. Comentatorul a repetat si eu m-am uitat din nou la Alexandru: . A început sa zîmbeasca si apoi mi-a povestit ce se întîmplase de fapt”.
În anii ’90, limita de vîrsta pentru participarea în concursurile de senioare era 15 ani. Cea mai mare promisiune a gimnasticii românesti din acea perioada risca sa nu poata participa la Jocurile Olimpice din 1996. Noua Nadie, adica Alexandra Marinescu, nu ar fi avut atunci vîrsta necesara înscrierii la competitii. Asa ca înca din 1993 s-a pus la cale falsul.
„Tin minte ca Alexandru Marinescu era extrem de suparat. Fiica lui muncise mult cu gîndul la o Olimpiada. Dar îl mai chinuia ceva”, a continuat povestitorul, care a dorit ca sa-i fie pastrat anonimatul. „Era agitat. Mi-a spus ca antrenorii din Bucuresti ai Alexandrei, Gall, Boboc sau Pereteanu, îl contactau si-i ziceau ca fata lui a muncit degeaba. Ca trebuie sa faca ceva. Asta a durat vreo trei saptamîni. Apoi, tot ei i-au dat o solutie. L-au întrebat daca stie vreo persoana importanta de la Serviciul Pasapoarte. Alexandru mi-a marturisit ca a ramas socat cînd a auzit. Raspunsul lui a fost ca nu stie pe nimeni. Solutia finala a venit din federatie. Pîna atunci se folosise o tehnica veche”.
În acea vreme, relatiile dintre presedintele Nicolae Vieru si secretarul general Adrian Stoica erau glaciale. Nici unul dintre ei n-a vrut sa-si asume în totalitate riscul întocmirii unor acte false. În consecinta, toti factorii de raspundere s-au întrunit într-un Birou Federal. În afara de cei doi, la sedinta au participat, printre altii, arbitrele Maria Simionescu, Olga Didilescu, antrenorii Alexandrei din Bucuresti, Mariana Bitang si Octavian Belu. Au fost acolo 20 de persoane.
„În Biroul Federal s-a luat decizia de falsificare. I-au cerut certificatul de nastere si dupa doua zile i-au spus ca Alexandra e nascuta în 1981. Aveau o la Serviciul Pasapoarte. Un om care i-a ajutat si în alte cazuri de acest gen. Puteau sa rezolve de la început toata treaba, dar au preferat sa-i santajeze putin pe parinti. Apoi a fost chemata la discutii si Alexandra. I s-a spus ca nu mai e buna de concursuri si apoi i-au povestit despre faptul ca are pasaport cu o alta data de nastere”.
Angajatii FRG au dorit sa „oficializeze” actul fals eliberat pe numele gimnastei. Si pentru asta au recurs la un artificiu. „Alexandru mi-a povestit ca fata lui a fost înscrisa la niste concursuri la care în mod normal ea nu trebuia sa participe. I s-a explicat ca e nevoie de cîteva vize pe pasaportul fals, pentru ca actul sa para autentic. Asa s-a si întîmplat”.
În 1997, Alexandra Marinescu a parasit gimnastica bolnava. Coloana ei vertebrala, subrezita din cauza antrenamentelor, mai tinea cu greu pe verticala un corp supus pregatirii dure de la o vîrsta prematura. Au urmat apoi 3 ani de cosmar pentru fetita de 15 ani. Trei operatii. Si, în final, dorinta de a nu mai auzi de gimnastica.
Cum a luat actele
În 1997 tatal Alexandrei Marinescu a reusit sa scoata din federatie certificatul de nastere în original, dar si pasaportul falsificat, pe ultimul vazîndu-l atunci pentru prima oara. Profitînd de lipsa conducatorilor FRG din sediu, Alexandru Marinescu a cerut secretarei actele Alexandrei, invocînd faptul ca trebuie sa iasa din tara cu fiica lui pentru o operatie la coloana. În Buletinul de identitate eliberat la 14 ani, data de nastere a Alexandrei e cea reala: 19 martie 1982.
Înlocuita de doua ori
Atît la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, cît si la Campionatele Mondiale de la Lausanne 1997, Alexandra Marinescu se calificase pentru concursul individual compus. În ambele cazuri, ea a fost înlocuita cu Simona Amânar. La Atlanta, situatia a fost supusa discutiei întregii echipe, care a votat modificarea.
„Atunci cred ca a fost corect. Simona avea mai multa experienta si, deci, mai multe sanse la medalie, pe care a si obtinut-o”, spune Alexandra. Lavinia Milosovici, calificata în doua finale pe aparate, i-a cedat Alexandrei locul ei în ultimul act la bîrna. Marinescu a cazut însa de doua ori, iesind ultima. Imediat dupa ratarea exercitiului, gimnasta a fost apostrofata serios de antrenorul Octavian Belu. „Un an mai tîrziu, în Elvetia, nici macar nu m-au mai întrebat. Au asteptat pîna în ziua concursului individual compus si atunci m-au anuntat ca nu voi evolua”, îsi aminteste Alexandra.
MTS vrea sa fie sesizat
Conducerea Ministerului Tineretului si Sportului nu a purtat pîna în prezent nici o discutie cu reprezentantii FRG cu privire la falsificarea vîrstelor în cazul gimnastelor Gina Gogean si Alexandra Marinescu. „Nu am primit nici o sesizare în acest sens. Nimeni, si aici ma refer la sportivi, antrenori sau cluburi, nu a facut vreo plîngere, deci nu avem ce sa facem”, a declarat ieri secretarul de stat Nicolae Marasescu.
Demnitarul a precizat ca MTS nu s-a ocupat niciodata de eliberarea de acte, nici macar de legitimatii de sportiv. „Am avut pîna în urma cu cîtiva ani un serviciu care strîngea documentele necesare emiterii de pasapoarte, dar toate actele erau primite de la federatii”, a adaugat Marasescu.
Sursa: www.prosport.ro