Cu pofta de spaghete bolgnese
M-am așezat astazi cu forța în fața televizorului și am rabdat nemișcat 3 reprize consecutive. Dupa primele doua m-am ciupit sa fiu sigur ca n-am adormit și ca visez reclamele de anul trecut. Tot haioșii aia de la depozitul de calculatoare, tot copilul ala harnic care-o învața pe ma-sa sa nu mai frece aiurea camașa la guler, ca sa nu mai zic de vodca neschimbata de acum 4 ani, revenita cu aceeași poveste din care nici astazi nu înțeleg absolut nimic.
Aș fi cedat cu siguranța daca nu mi se împiedica privirea pe ultima suta de grame de o fetița simpatica gangurind suav a playback în sufragerie. Zic, stai sa vezi ca iar ne da CNA-ul o sociala profunda pe genul un erou, un mare sportiv, o vedeta sau pur și simplu mai trist fiindca sta copilul cu ochii în violul dintre doua picioare-n stomac, cu tot cu acordul parinților. Greșit.
Povestea-i alta. Canta biata copila de-și îngrozește tot neamul. Rezolvarea o da, normal, reclama. Glumeața, cum altfel. Cica soluția e una singura. Nu știu cine are pofta de spaghete bologneze. Pui ceva pe foc, amesteci cu altceva și în cadrul urmator îi vezi pe toți roata în jurul pastelor, bucurandu-se ca astfel au reușit sa-i închida gura copilului.
Ce-aș dori sa întreb? Daca fac acum o lista cu cateva talente ușor de recunoscut nu atat dupa clipuri, cat mai ales dupa nenumaratele concerte în fața aglomerarilor urbane gen Filiași, Comarnic sau Voineasa, se încumeta cineva sa-I invite la o porție de pofta de spaghete bologneze preț de vreo 10 ani de aici înainte?
Andi Moisescu