Organizatorii vor construi în piața din fața Muzeului Ceferiștilor o cale ferată îngustă pe care va circula un tren de epocă alcătuit dintr-o locomotivă cu abur și trei vagoane.
Mocănița va circula zilnic, în perioada evenimentului, între orele 09.00 – 17.00, pe o distanță de aproximativ 150 de metri pe platoul dintre Muzeul CFR și gura de metrou Basarab.
Prezența „bunicii” locomotivei Diesel în Capitală face parte din proiectul „Tezaur de Istorie, Cultură și Tehnică Feroviară. Muzeul Ceferiștilor la 75 de ani de la inaugurare”, eveniment organizat de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) în parteneriat cu Primăria Sectorului 1.
Pe 10 iunie 2014 se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Muzeului Căilor Ferate Române. Cu ocazia aniversării celor peste șapte decenii de existență, muzeul organizează o serie de manifestări care vor promova importanța căilor ferate de-a lungul istoriei și, implicit, transportul feroviar – mijlocul de transport cel mai ecologic și prietenos cu mediul înconjurător.
Cei care își doresc să cunoască mai multe despre oamenii care au făcut posibil transportul pe căile ferate sunt invitați la un simpozion dedicat marilor personalități în domeniu.
Un loc aparte îi va fi dedicat inginerului Anghel Saligny, în memoria căruia va fi organizat în data de 13 iunie un tren special de călători compus din cea mai modernă locomotivă electrică și cele mai moderne vagoane de călători pe ruta București Nord – Cernavodă Pod – Constanța.
Trenul va opri 20 de minute în stația Cernavodă Pod unde pasagerii vor putea vizita Podul Carol I, proiectat și construit de Anghel Saligny.
De asemenea, pasionații de istorie feroviară vor putea admira în Gara de Nord o expoziție de material rulant de epocă și trenul cu locomotiva cu abur „Călugăreni”, care va gara la linia 14.
Trenul, fabricat în anul 1869, va face zilnic, pe toată perioada evenimentului, două trasee dus-întors între Gara de Nord și Gara Regală Băneasa, care anul acesta împlinește 75 de ani de la deschidere.