Cu ce se ocupă acum Petru Buiuca, primul câştigător „MasterChef”?
Petru a devenit un model pentru toţi bucătarii amatori, demonstrând că prin perseverenţă şi ambiţie reuşeşti să îţi împlineşti visul. În prezent, Petru Buiuca a pus bazele unui proiect prin care le oferă consultaţă în privinţa meniului celor care urmează să se căsătorească.
Cu siguranţă că mai toţi viitorii miri s-au întrebat ce restaurant să aleagă pentru cea mai importantă petrecere din viaţa lor şi, mai ales, cu ce să îşi servească invitaţii. Unde mai pui că, după zile sau chiar săptămâni întregi de căutări, meniul ales pare în continuare incomplet, fără să îţi poţi explica de ce. MasterChef Petru Buiuca îşi pune toată experienţă în sprijinul tinerilor care îşi doresc ca meniul lor de nuntă să fie cu adevărat o reuşită.
El oferă consultanţă tuturor celor care urmează să îşi unească destinele şi îşi doresc să aibă parte de un sfat specializat, atât în alegerea preparatelor cu care vor sărbători ziua cea mare, cât şi a locaţiei unde se vor bucura de acest moment.