Cu cât te îmbătrânește consumul de alcool
Te-ai întrebat vreodată ce impact are consumul regulat de băuturi alcoolice asupra chipului tău? Dacă ești curios, îți recomandăm această aplicație, creată de guvernul scoțian și lansată la începutul acestui an, cu scopul de a reduce consumul de alcool în rândul tinerilor.
Drinking Mirror este o aplicație pentru mobil care îți arată cât de mult te îmbătrânește alcoolul, în funcție de cât de mult bei. Tot ce trebuie să faci este să încarci o poză cu tine, să selectezi cantitatea de alcool pe care o consumi de obicei și vei vedea cum ți se transformă chipul.
Ellie Krupnick (Senior Style Editor) – 6-10 băuturi pe săptămână
Imaginile s-ar putea să te sperie – pielea își pierde din elasticitate, ochii devin roșii și sunt încercănați, iar tenul este plin de vase de sânge sparte.
Guvernul scoțian recomandă această „oglindă” mai ales femeilor, întrucât acestea au ajuns să consume foarte mult alcool în ultimii ani, uneori chiar mai mult decât bărbații.
„Soarele este mai nociv pentru ten decât alcoolul, dar nu trebuie să uităm că acesta din urmă deshidratează pielea și ne face să părem obosiți”, a declarat medicul dermatolog Oscar Hevia.