„Patru ani nu am mâncat carne. La un moment dat am început să fac sport intens, iar analizele erau proaste. Aveam nevoie de proteine. Nu mănânc mezeluri, mănânc vită, uneori porc. Mănânc prosciutto!”, a declarat Laura Cosoi pentru cea mai citită revistă de sănătate şi frumuseţe din România.
Slăbirea rămâne încă obiectivul principal pentru multe femei, iar cititoarele revistei „Ce se întâmplă, doctore?” găsesc în numărul de aprilie cele mai bune sfaturi din partea lui Armando Lungu, unul dintre cei mai în vogă antrenori de fitness ai momentului.
„Este obligatoriu să ai aproximativ cinci mese pe zi – trei principale şi două gustări. Prima gustare, dintre micul dejun şi prânz, trebuie să conţină unul sau două fructe (mere, grepfruit, avocado), iar cea de-a doua fructe oleoginoase (migdale, nuci, caju, alune de pădure). În privinţa sportului, sfatul meu este să îţi surprinzi organismul ori de câte ori faci sport. Este foarte important să dăm de fiecare dată alt stimul muşchilor. Combină antrenamentele de tip cardio cu antrenamentele cu greutăţi”, recomandă Armando Lungu.
Tot din numărul de aprilie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?”, cititoarele pot afla totul despre cum se aplică mascara în funcţie de forma ochilor, cum se gătesc câteva reţete delicioase pentru Paşte şi care sunt cele mai bune metode de menţinere a sănătăţii oaselor.
Numărul de aprilie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?” este disponibil şi în varianta cu portfard, la doar 9.9 lei.