„Crulic”, desemnat filmul anului 2011

20 03. 2012, 09:59

Pelicula „Crulic – Drumul spre dincolo”, regizată de Anca Damian a primit, în acest weekend, marele premiu și trofeul Uniunii Cineaștilor din România, fiind desemnat cel mai bun film din 2011.

În cadrul unei ceremonii desfășurate sâmbătă seară la Cinema Studio din București, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) și-a desemnat câștigătorii pe 2011. Juriul, format din Alexa Visarion, Cristina Corciovescu, Marian Crișan, Magda Mihăilescu, Irina Petrescu și Vivi Drăgan Vasile, a desemnat drept câștigător al marelui premiu pelicula Ancăi Damian, „Crulic – Drumul spre dincolo”.

Aceasta spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ținut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în capitala Poloniei, și abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei.

Premiul special al juriului i-a revenit filmului „Din dragoste cu cele mai bune intenții” de Adrian Sitaru, iar premiul pentru regie i-a fost acordat lui Constantin Popescu pentru „Principii de viață”. Pentru interpretările din aceleași două filme, Bogdan Dumitrache, respectiv Vlad Ivanov au împărțit premiul pentru cea mai bună interpretare masculină.

Filmul „Periferic” a primit premiul Oprea Prima, iar Ana Ularu a fost considerată cea mai bună actriță, pentru rolul din aceeași peliculă. Simona Stoicescu a fost considerată cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din filmul „Dacă bobul nu moare”, iar Marian Râlea, cel mai bun actor în rol secundar pentru „Din dragoste cu cele mai bune intenții”. Pelicula „Și s-au dus ca vântul…” i-a adus lui Radu Gabrea premiul pentru lungmetraj documentar.

Pentru istoriografie, trofeul i-a revenit lui Călin Căliman pentru volumul „Istoria filmului românesc”, iar premiul pentru analiză filmologică, Elenei Dulgheru pentru volumul „Scara raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”.Actorul Ion Besoiu a primit o distincție specială, premiul academic „Mihnea Gheor­ghiu” pentru artă cinematografică.