Criza politica afecteaza si ratingul Romaniei
Directorul Fitch Ratings pentru calificative de
tara, Andrew Colquhoun, a declarat azi pentru Reuters
Television, ca orice intarziere a urmatoarei transe a
imprumutului de la Fondul Monetar International (FMI) poate
exercita presiuni negative asupra ratingului Romaniei.
Presedintele Traian Basescu a declarat ieri ca FMI si-a
amanat misiunea de evaluare a Romaniei, in absenta unui
guvern in deplinatatea capacitatii de exercitare a functiei la
Bucuresti.
O misiune a FMI urma sa vina la Bucuresti la sfarsitul acestei
luni sau inceputul lunii viitoare, pentru a urmari stadiul
indeplinirii conditionalitatilor stabilite pentru finele lunii
septembrie.
Cea
de-a treia transa din imprumut are o valoare de 1,409 miliarde
de Drepturi Speciale Tragere (aproximativ 1,5 miliarde euro) si ar
urma sa fie acordata in luna decembrie, in functie de raportul
celei de-a doua evaluari.
FMI nu anticipeaza o intrerupere a acordului cu
Romania, iar o misiune a institutiei va veni la Bucuresti
imediat ce noul Cabinet s-a format, pentru a discuta cu
autoritatile a doua evaluare a intelegerii stand-by, a declarat joi
intr-un comunicat Jeffrey Franks, seful delegatiei din partea
Fondului.