Cristina Topescu a trecut prin 4 închisori

Cristinei Topescu nu îi place sa fie considerata vedeta si nici sa frecventeze locurile mondene. Ea este doar – dupa cum spune – un om care face o meserie la vedere. Si o face bine – am mai putea adauga noi…

– Lucrezi în televiziune de cînd erai copil. Cînd esti în direct, ai trac?

Orice aparitie în direct presupune o doza de adrenalina. La prezentare de stiri am trac doar foarte rar – de fapt, e mai mult un fel de freamat interior. Tatal meu spune ca e foarte bine sa-l mai ai; atunci cînd nu-l mai ai deloc nici nu mai transmiti mare lucru.

Eu aveam trac – unul extrem de placut, pe care acum îl regret – la transmisiile în direct (pe care le-am facut la PRO TV). Si acum am nostalgia postului de corespondent; îmi place mult mai mult pentru ca nu ma mai confrunt în permanenta cu prompterul, care ma agaseaza din ce în ce mai mult. Ma simt mult mai bine cînd vorbesc liber.

Pe de alta parte, mi se pare o malitiozitate total nejustificata la cei care iau în derîdere cititorii de prompter. Peste tot în lumea asta stirile se citesc de pe prompter. Diferenta dintre prezentatorii de stiri se face însa prin felul cum reusesc sa transmita informatia. Pentru a face meseria asta nu e de ajuns sa fii doar telegenic si sa ai dictie, ci trebuie sa reusesti sa fii credibil.

– Îti place sa fii recunoscuta pe strada?

Nu. Sînt o persoana retrasa si nu-mi place sa ma expun. Eu am si trait problema asta de cînd eram mica, din cauza tatalui meu. Eram agresata tot timpul de simpatia celorlalti. Da, poti fi agresat si de simpatie…

„Sîntem niste lucratori oarecare”

– De ce nu-ti place sa fii considerata vedeta?

Cred ca oricarui om cu un oarecare bun simt nu-i place sa i se lipeasca eticheta asta. Eu am crescut cu un exemplu în casa – tatal meu – care este un monument de modestie. El îmi spunea tot timpul ca sîntem niste lucratori oarecare care fac un lucru la vedere si ca, de exemplu, femeia de serviciu care îsi face treaba bine este mai importanta decît un prezentator prost de televiziune. Pe de alta parte, traind de mica într-o lume a celebritatilor nu pot sa apreciez oamenii în functie de statutul lor de vedeta.

– Care e secretul tineretii tale?

Asta e consolarea mea, ca par mai tînara. Uite, a fost ziua mea de curînd, pe 4 iulie, si nu pot sa cred ca am împlinit 42 de ani. Pe la 20-30 de ani, cînd ma gîndeam la un om care are peste 40 de ani, îl vedeam ca pe unul aproape terminat sau, în orice caz, ca pe un om în vîrsta.

Ma consoleaza, precum spun, nu numai ca par fizic mai tînara, dar ca eu însami nu ma simt de 42 de ani. Sînt convinsa ca aceasta nu vine numai din elasticitatea pielii, care te ajuta sa nu faci riduri, ci în primul rînd din interior. Oamenii îmbatrînesc asa cum sînt. Gîndurile rele te urîtesc, te îmbatrînesc înainte de vreme.

„Maritisul nu e o realizare”

– Spuneai ceva de o experienta teribila traita în închisoare…

În fine, e ceva fabulos ca experienta, dar nu e nimic de care sa faci prea mult caz – daca te gîndesti la oameni care au suferit mult mai mult în închisoare.

Am încercat sa trec granita în ’89, pentru ca voiam sa ajung la mama mea în Germania (ea era suspecta de cancer). Dupa povestea cu tatal meu din ’82, cînd a fost dat afara din televiziune, cu mare tam-tam, în urma meciului Romania-Suedia, toti am avut de suferit si, desigur, nu mi se dadea voie sa plec din tara.

Asa ca am apelat la niste calauze si am încercat sa trec granita în mod fraudulos. Dupa un drum infernal de patru ore, noaptea, cu mers tîrîs si trecut prin apa, am fost prinsi pe fîsie – ne turnase cineva si ei ne asteptau.

Apoi am facut închisoare trei luni si cinci zile, pîna în decembrie ’89. Am fost plimbata prin patru închisori, am purtat zeghe, am fost facuta tradatoare de tara si trebuia sa se demonstreze la ancheta Securitatii ca am fost educata în spiritul acesta de tatal meu.

În afara de bataie si viol, am avut parte de conditiile de detentie ale unui infractor (interogatorii, paduchi, insulte si umilinte), care însa mi-au confirmat ca pot fi un om puternic…

– Sa vorbim de realizari. Pe cele profesionale le stim, spune-le pe cele personale.

Foarte multa lume, cînd e vorba de o femeie, se gîndeste la maritis ca la o realizare. Eu nu cred ca este singura realizare pe care poate s-o aiba o femeie.

Si apoi e o realizare daca e o casnicie fericita, dar maritisul în sine nu poate fi. Însa faptul ca nu am un copil îl consider o nerealizare a mea.

Din pacate, nu a depins de mine, ci de niste ghinioane în planul sanatatii. Daca nu o realizare, macar o sursa de fericire pentru mine este faptul ca am salvat niste animalute din ghearele lui Basescu.

„Una dintre nerealizari este ca nu scriu – desi as putea s-o fac si cred ca am un oarecare condei. Eu ma raportez întotdeauna la oamenii mult mai destepti decît mine si asta ma inhiba”

„Pentru mine faptul ca sînt fiica lui Cristian Topescu a fost un adevarat complex, înca din copilarie. Daca ma certam cu copiii la scoala, îmi ziceau „Sigur, esti încrezuta, ca esti fata lui Cristian Topescu!”.

Apoi, cînd am ajuns în televiziune, a trebuit sa demonstrez ca nu sînt numai fata lui tata, ci ca si fac bine ceea ce fac. În momentul cînd s-a spus „Uite-o pe Cristina Topescu” si nu „pe fata lui Topescu”, am stiut ca am depasit statutul de simpla fiica a lui”

Sursa: ProTv Magazin