Cristina Ţopescu a părăsit politica şi s-a întors în televiziune
Cristina Ţopescu va avea, de sâmbătă, de la ora 19.00, la Antena 3 o nouă emisiune: „Dincolo de ştiri cu Cristina Ţopescu”.
„Producţia îşi propune să dezvăluie telespectatorilor, timp de o oră, noi perspective ale ştirilor săptămânii, detalii inedite la care publicul nu are acces, valenţe trecute cu vederea în tumultul şi agitaţia generate de acoperirea in regim de breaking news a ştirilor respective”, conform unui comunicat transmis de Antena 3.
„Emisiunea mea va include reportaje, filmate şi scrise de mine, montate de producătoarea mea, Ruxandra Olteanu. Filmate în sensul că eu merg pe teren şi le fac, pentru că imaginea sigur că e semnată de colegii mei, cameramanii, al căror rol în acestă emisiune este extrem de important. Voi avea şi invitaţi în platou, va exista deci şi segmentul de talk-show. Pentru mine, însă, bucuria cea mai mare e că mă întorc pe teren, întotdeauna munca pe teren mi-a plăcut mai mult”, declară Cristina Ţopescu.
Fiica cunoscutului comentator sportiv Cristian Ţopescu, Cristina a fost prezentatoarea principalului buletin de ştiri la Prima TV timp de 12 ani. În luna aprilie a acestui an, vedeta a intrat în politică, ca membru PSD.