Cristina Şişcanu – Declaraţie de dragoste
– Eraţi încă în vacanţă când presa vuia că iubitul tău a
rămas fără emisiunea „Acces direct”. Cum aţi primit
vestea?
Nu ştiu dacă Mădălin a rămas fără „Acces direct” sau „Acces direct”
a rămas fără Mădălin. El, când a plecat în vacanţă, a lăsat
emisiunea în topul audienţelor, lucru confirmat de atâtea analize
media făcute la sfârşit de sezon, care pot fi verificate. Din
această perspectivă, am fost surprinşi. Detaliile cu privire la
schimbarea produsă le puteţi afla chiar de la el, la momentul
potrivit.
– Te consideri vinovată de faptul că Mădălin Ionescu nu o
să mai prezinte „Acces direct”?
Nicidecum. Mădălin are o carieră foarte solidă, construită prin
multă muncă şi dedicaţie de-a lungul anilor. Toate proiectele pe
care le-a avut până acum, fie că au fost la posturi TV de nişă sau
la unele importante, au avut un impact puternic. Mădălin este în
stare chiar să transforme un proiect mort de televiziune într-unul
de succes. Nimeni şi nimic nu are cum să îi ia acest lucru. Iubirea
nu distruge. Iubirea este însăşi raţiunea omului de a fi. Numai
oamenii mici, cu spiritul sărac, cred că iubirea poate dăuna în
vreun fel.
– Cum merge relaţia voastră?
Relaţia noastră evoluează frumos, în ciuda a tot ce s-a scris în
presă. Noi ne dorim să fim împreună pentru totdeauna.
– S-a zvonit că, din toamnă, o să ai propria emisiune la
Antena 1? E adevărat?
Nu este adevărat. Nu am primit nicio propunere în acest sens. Dar
este normal să îţi doreşti să evoluezi, iar eu simt că sunt
pregătită să prezint o emisiune.
– Cât priveşte televiziunea, ai furat meserie de la
Mădălin?
Mădălin ştie foarte bine să pună în valoare un subiect, să-l facă
atractiv şi interesant pentru public. De asemenea, este un expert
al live-ului. Făcea echipă foarte bună cu reporterii. Am învăţat de
la el că trebuie să laşi un invitat să se desfăşoare. Mulţi
moderatori de emisiuni fac greşeala de a monopoliza discuţia, dar
am învăţat de la Mădălin că invitatul este personajul principal, că
trebuie să-l laşi pe reporterul de pe teren să se exprime, să-l pui
în valoare.