Cristina Iacob – Senioara de la ProFM Dance

Apropo.ro / 07.01.2008, 00:00
Cristina Iacob - Senioara de la ProFM Dance
Pe 1 decembrie, s-a lansat ProFM Dance, un post de radio unde muzica bună e adusă doar de DJ de sex feminin. De luni pînă vineri, de la 08.00 la 12.00, Cristina Iacob ne trezeşte cu o infuzie de hituri la “Wake up ‘n’ dance”, emisiune care poate fi auzită în Bucureşti pe frecvenţa 89.5 FM sau online pe www.profmdance.ro. “Sînt cea mai bătrînă dintre fetele care se aud la ProFM Dance!”, spune ea, dar nu foarte supărată. Are doar 24 de ani.
Cristina Iacob visa din copilărie să apară la televizor. Prin clasa a V-a, nu pierdea sub nici o formă topurile MTV pe care le scria pe o foaie, pe care, ulterior, o lipea cu grijă pe uşa camerei. “De pe ea recitam tot timpul şi aşa credeam că mă joc de-a televiziunea”, povesteşte ea. Joaca i-a prevestit oarecum cariera. Înainte de venirea la ProFM Dance, Cristina Iacob a activat la MTV. “Iniţial, am făcut cursuri la ei. Apoi, a trecut aproape un an şi am primit un telefon să mă angajez la postul muzical”. A venit însă 1 decembrie 2007, s-a lansat un nou post de radio care căuta fete dezgheţate şi aşa a ajuns să vorbească şi să butoneze în acelaşi timp. “Îmi place la radio pentru că, practic, poţi să spui ce vrei. Pot să-mi spun frustrările, pot să spun cînd mă enervează vreun poliţist din trafic, pot să spun şi dacă mă cert cu iubitul. La ProFM Dance, vorbesc pe post doar fete, dar pot să ne asculte şi băieţii, pentru că nu sîntem deloc… ”, ne asigură ea.
Bruneta de la Drept
DJ-iţa pe care o auzim dimineaţa la ProFM Dance a terminat Facultatea de drept. “Să spunem că, la 18 ani, m-am lăsat convinsă de mama să dau la Drept, la stat. Şi mama a urmat Facultatea de drept şi cea de litere şi a avut o influenţă asupra mea. Nu pot să spun covîrşitoare, pentru că sînt foarte încăpăţînată. Oricum, poate această facultate o să-mi folosească vreodată. Poate doar şi pentru faptul că în facultate am citit enorm”. Dacă nu exista influenţa mamei, Cristina ar fi urmat Teatrul. În copilărie, a făcut parte dintr-o trupă de teatru de la Palatul Copiilor, iar în adolescenţă a fost într-o trupă alături de care a participat la multe festivaluri. Apropo, toate piesele în care a jucat au fost în limba franceză.
Conduce un restaurant
După ora 12, DJ-iţa de la ProFM Dance nu se îndreaptă spre casă, ci spre un alt loc de muncă. De luni pînă vineri, deschide restaurantul care aparţine părinţilor şi care e condus de ea. “E adevărat, părinţii mă plătesc. Dar muncesc mult”, se justifică ea. Restaurantul are specific românesc şi internaţional, iar Cristina ştie să gătească 90% din meniu. “Excelez la sosuri. Mama m-a învăţat, apoi am început să inventez şi eu. Iar acum pot să mă laud cu ingrediente… secrete”.
Cu speranţă, spre 200 de pantofi
Cristina are două mari pasiuni. Prima: pantofii. “Am vreo 70 de perechi şi sper să ajung în cel mai scurt timp la 100”. A doua, fotbalul. Ţine cu Universitatea Craiova pentru că pînă la 18 ani a locuit la Craiova. “Adică sînt olteancă adevărată”, spune ea cu mîndrie.