– Din 9 mai intră în cinematografe lungmetrajul #SELFIE. Ce aşteptări ai de la primul tău lungmetraj?
Obiectivul meu principal a fost ca acest film să ajungă la public. Mă aştept ca filmul să îi bucure pe spectatori şi să fie primit cu braţele deschise mai ales de noua generaţie, pentru că este un film despre ea. Pentru România, acest film reprezintă o noutate. Cred că publicul are o afinitate mai mare dacă este vorba despre o comedie, spectatorii vor entertainment atunci când merg la cinema. Asta am încercat să le ofer. Vom vedea dacă le place, în curând, din 9 mai. 🙂
– O să participi la proiecţii, să te întâlneşti cu publicul?
Sigur. Fac filme pentru ei, am nevoie să le simt reacţia la cald şi să interacţionez cu ei pentru a face filme cât mai veridice.
– Deja cu mult înainte de premieră, #SELFIE a fost numit „urmaşul lui Liceenii”. Te bucură această asociere?
Este asociat pentru că nu a mai fost făcut un film despre tineri din acea perioadă. Dar personal, nu asociez #SELFIE cu Liceenii. Atunci se aplica cenzura foarte mult, se dorea o moralitate fals construită. În filmul acestei noi generaţii este descrisă o cu totul altfel de poveste.
– Ai regizat până la #SELFIE, mediumetraje şi scurtmetraje, „În film la Naşu'”, „Zestrea”, „Mircea Veroiu”, „Raport despre indiferenţă”. Cum a fost trecerea la lungmetraj?
Trecerea la lungmetraj a fost naturală. Lucrând continuu din primul an de facultate, nu am simţit trecerea. Sigur, e vorba despre o echipă mai mare, un program foarte strâns, mai mult timp alocat pentru colaborarea cu actorii. Dar e foarte plăcut, mi-am dorit acest lungmetraj.
– Cum ţi-ai ales subiectul? De unde te-ai inspirat şi ce te-a atras la această poveste?
Subiectul a venit din senin. Ca multe alte idei care îmi vin. 🙂 De inspirat, m-am inspirat din propriile mele experienţe sau din cele ale oamenilor apropiaţi. M-a atras faptul că este o poveste despre prietenie, despre descoperirea dragostei şi, mai ales, că e o comedie.
– Eşti licenţiată în regie de film şi ai un masterat în cinematografie în cadrul London Film. Dar cum a fost examenul tău de BAC?
A, la BAC am copiat de pe telefon. Am voie să spun asta?! :))) Dar nu am fugit cu două zile înainte la mare…
– Ai strâns o distribuţie tânără şi talentată – Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan, Alexandru Călin, dar ai adus şi actori consacraţi – Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu. Cum a fost lucrul cu aceştia?
O experienţă foarte plăcută pentru că toţi sunt oameni extraordinari. Cu un respect imens pentru meserie. Pe deasupra, am avut norocul să fie şi foarte talentaţi. Cu mare parte din ei am început în timpul acestui film o legătură strânsă de prietenie. Cu şase vorbesc zilnic pe grupul nostru de pe facebook.
– Unde au avut loc filmările şi cât au durat?
Peste 90% au avut loc în exterior pe litoralul românesc, iar restul de 10% interior şi exterior Bucureşti. Filmările au durat 26 de zile.
– În timpul producţiei, de la scrierea scenariului până la postproducţie, care a fost cel mai dificil, cel mai uşor, cel mai enervant şi cel mai amuzant lucru cu care te-ai confruntat?
E frumos, dar foarte greu când scrii scenariul. În cazul acesta, scenariul a avut 27 de drafturi, dintre care 7 cu Alex Molico, 8 cu Geo Caraman şi 12 cu Maria Spirache. Totul s-a întâmplat într-o perioadă de 1 an şi 8 luni. Lucrezi până când îţi place şi se leagă povestea… Şi se pare că am fost destul de pretenţioasă cu această poveste. 🙂
Cel mai frumos lucru este când ai scenariul gata, actorii potriviţi aleşi şi încep repetiţiile. Atunci prinde pentru prima oară viaţă povestea care până atunci era doar pe hârtie. Repetiţiile cu actorii au fost o plăcere.
Filmarea înseamnă muncă enormă, situaţii imprevizibile, multă atenţie, focusare şi acea rigiditate a programului necesară pe platorul de filmare. Cu toate astea am reuşit să ne şi distrăm.
Cel mai enervant este în postproducţie când vezi aceleaşi imagini, acelaşi dialog, de sute de ori. Ajungi să-i visezi pe aceeaşi oameni, să ştii replicile pe dinafară oriunde te-ai afla, dar, totodată, e şi amuzant. Şi din acest motiv aleg foarte bine actorii, să nu visez urât noaptea… :))
– Să ne aşteptăm la un film minimalist în stilul noului val românesc sau ai ales să spargi barierele stilistice în care se încadrează (aproape toate) filmele româneşti din ultima vreme?
Nu mi-am propus să sparg bariere. E şi greu astăzi când avem atâtea filme, genuri şi subiecte. În schimb, eu am crescut cu filmele americane bune şi mă inspiră regizorii ca Scorsese, Guy Ritchie, care nu sunt minimalişti. Acest curent care există şi este apreciat, a dus cinematograful românesc peste hotare. Dar eu nu fac filme în acest stil. Prefer comediile cu multă culoare şi acţiune. Cred că e bine şi necesar să fie cât mai diversă paleta de genuri de film.
– Peliculele regizate până la #SELFIE au fost selecţionate în numeroase festivaluri şi au primit numeroase premii. Va avea şi #SELFIE un traseu festivalier?
Nu cred că este un subiect care atrage festivalurile. În ultimii ani, s-au promovat dramele sau subiectele tabu din diferite ţări. Dar promit că, după premieră, mă voi gândi la asta.
– Ai deja în postproducţie al doilea lungmetraj al tău, „Un dar pentru tine”, cu Raluca Aprodu şi Dragoş Bucur. Ne poţi da câteva amănunte?
Este o frumoasă poveste de dragoste dintre un violonist şi o tânără actriţă. Mai multe la iarnă, pentru că acţiunea se petrece de Crăciun. Acum bine că vine vara!
– Ce alte proiecte mai ai?
Scriu la două scenarii foarte dragi mie.
– Şi ce ne poţi spune despre activitatea ca Preşedinte al Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER). Cu ce se ocupă această asociaţie?
Se ocupă cu crearea unei comunităţi care să-i pună laolaltă pe scenarişti-regizori-producători. Facem de două ori pe an un curs intensiv de scenaristică. Următorul este la sfârşitul lunii mai susţinut de marele profesor şi scenarist Dumitru Carabăţ. Şi, nu în ultimul rând, încercăm să promovăm şi să susţinem drepturile scenariştilor.
Mioara Tronaru