Cristina Ciobănaşu şi Victor Popescu, sărbătoriţi pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”
“Mi-am sărbătorit ziua de naştere pe platourile de filmare de la >. Pentru mine platoul de filmare reprezintă a doua casă, aşa că mă bucur că am fost la filmări de ziua mea. Aş fi fost foarte tristă dacă stăteam acasă. Dacă nu-mi puneau filmare, aveam de gând să le zic: >” , mărturiseşte Cristina Ciobănaşu, care a celebrat, ieri, împlinirea a 22 de ani. Îndrăgita actriţă care o interpretează pe Ana Caragea în serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea de la ora 20.00 la Antena 1, a avut parte de o surpriză de proporţii. Pe platourile de filmare şi-a făcut apariţia fratele ei, Tudor, venit special din Botoşani pentru a-i fi alături în această zi.
Pentru Victor Popescu, tânărul care îl interpretează pe Traian Lăzărescu în noul sezon al producţiei, aniversarea de anul acesta a fost una cu totul şi cu totul deosebită. Este pentru prima dată când ziua lui de naştere îl prinde în timpul unui mare proiect actoricesc. “Am fost la şcoală, le-am oferit bomboane colegilor, mi s-a cântat >, iar apoi am venit, în Snagov, pe platourile de filmare. Am primit multe mesaje, cadouri, încă din weekend. Această aniversare este mult mai tare, pentru că sunt alături şi de echipa serialului >. Acum, mă ştiu mai mulţi oameni şi primesc mult mai multe mesaje. Anii trecuţi, sărbătoream cu prietenii apropiaţi, şi aniversările acelea au fost drăguţe, dar acum a fost mult mai frumos!”, a povestit Victor. Ce îşi doreşte la 13 ani? Victor ne-a vorbit despre unul dintre planurile sale. “Îmi doresc să am succes la şcoală, la olimpiadă, la matematică”, a spus el.
“> este de neoprit şi spun asta pentru că aici creăm nişte poveşti extrem de frumoase şi odată cu acest proces am legat nişte conexiuni foarte frumoase. Suntem ca o familie şi îmi doresc să nu se termine povestea asta” , a completat Cristina.
Noul sezon “Fructul oprit” poate fi urmărit, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.