Atacantul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost anuntat, marti, ca fiind castigatorul Balonului de Aur in 2008, ca urmare a votului unui juriu international de jurnalisti reunit de publicatia France Football.
Ronaldo, care ii succede brazilianului Kaka, a obtinut 446 de puncte si i-a devansat la diferenta mare de puncte pe argentinianul de la FC Barcelona, Lionel Messi (281) si pe spaniolul de la Liverpool, Fernando Torres (179).
Cristiano Ronaldo a devenit al treilea fotbalist portughez castigator al Balonului de Aur, dupa Eusebio (1965) si Luis Figo (2000). De asemenea, el este al patrulea laureat de la Manchester United, dupa scotianul Denis Law in 1964, englezul Bobby Charlton in 1966 si irlandezul George Best in 1968.
Mai multe despre alegerea lui Cristiano Ronaldo, pe Mediafax.ro