Cristian Tabără şi Blacky spun STOP torturării animalelor!

Am fost foarte furios. Dintotdeauna, am fost intrigat de incapacitatea unora de a iubi animalele, de a respecta natura. Nu pot să-mi dau seama cum pot unii oameni să se coboare atît de jos încît să nu mai existe nici o urmă de sensibilitate. Nu ştiu dacă a stat cineva să monitorizeze violenţa împotriva ani­malelor. Există mai multe tipuri de agresiune în Romănia complet ignorate de autorităţi, de exem­plu agre­siunea psihică. În ce priveşte animalele, noi avem o literatură frumoasă orientată către animale, ne place să ne înnobilăm cu afecţiunea pentru ele dar, în acelaşi timp, nu le respectăm deloc. Avem o sumedenie de ziceri frumoase, în care ne place să credem. Cîinele este cel mai bun prieten al omului, calul nu calcă niciodată călăreţul căzut, oile nu sînt atît de proaste ci, dimpotrivă, reuşesc să te salveze de frig… În realitate, cîinele este cel mai bun prieten al omului pînă îl încurcă pe om şi atunci acesta îi dă un şut în fund, pisica este un animal parşiv şi atunci merită şi ea un şut în fund, calul, dacă nu mai trage, merită două lopeţi pe spinare – şi tot aşa…

– În urma campaniei iniţiate de PRO TV, care militează pentru înfiinţa­rea Poliţiei animalelor, s-a propus o lege, însă par­lamentarii au ignorat-o. Cînd vor reacţiona?

Ştirile PRO TV, vedetele PRO TV şi Acasă TV vor merge chiar în această săptămînă la Parlament pentru a depune petiţiile şi semnăturile trimise de toţi cei care s-au alăturat campaniei iniţiate de Ştirile PRO TV. Sperăm astfel să grăbim acest proces şi să determinăm parlamentarii să voteze cît mai curînd legea de protecţie a animalelor şi înfiinţarea Poliţiei animalelor. Ştirile PRO TV vor urmări pas cu pas evoluţia acestor evenimente, sperînd să-i determine pe parlamentari să nu ignore în continuare acest aspect şi să ia măsuri concrete cît mai curînd.

Animalele nu mint niciodată

– Credeţi că o poliţie a animalelor ar fi eficientă în Romănia de azi?

Da. A trecut destul de mult timp de la răscoala din ’89 şi, încetul cu încetul, se produce schim­bul de generaţii. Şi generaţia veche, alterată la nivelul mentalităţilor, va trebui să facă loc generaţiei noi. Generaţie nouă care are o sume­denie de defecte rezultate din lipsa de repere dar, pe de altă parte, începe treptat să fie atentă la alte tipuri de valori, printre care şi o altă grijă faţă de animale.

 

În continuare, nu există în Romănia nici o strategie de gestionare a problemei cîinilor comunitari. Există cîteva fundaţii, mai mult sau mai puţin de bună credinţă, care fac ce pot, alături de multe fonduri pe hîrtie, dar, în realitate, nu există vreo soluţie clară. De cîte ori plec prin ţară cu caravana ”Te vezi la Ştirile PRO TV”, văd pe şosele zeci de leşuri de cîini călcaţi de maşini. Probabil că, o dată cu creşterea bunăstării în Romănia, atunci cînd oamenii nu vor mai fi nevoiţi să împartă trei paie la cinci măgari, se va rezolva şi această problemă.

– Ce efect credeţi că va avea campania lansată de PRO TV asupra populaţiei?

Încerc să fiu realist şi să-mi dau seama că un ton lacrimogen nu rezolvă nimic. Trebuie să înţelegem că este necesar să facem ceva şi că oamenii nu mai trebuie să brutalizeze animalele. Nu-l pot înţelege pe cel care îşi descarcă furia, prostia sau aroganţa pe un cîine, pe o pisică, pe un cal. Un cîine te iubeşte mult mai sincer decît te iubeşte un om. Cîinele nu vorbeşte, prin urmare nu te poate minţi.

Rottweiler-ul şi Biblia

– Pe Blacky cum îl dojeniţi?

Mai ridic vocea la el atunci cînd nu e de înţeles. Însă foarte rar, căci el a fost crescut cu foarte multă blîndeţe. Nici eu şi nici dresorul lui nu l-am bruscat niciodată. El îşi doreşte tot timpul să fie mîngîiat şi este un pupăcios fără pereche!

Nu multe. Se agită şi latră de cîte ori vede o umbră. Fiind un Rottweiler, un cîine cu multă personalitate, avea tendinţa să ignore unele comenzi. Cînd eram în parc şi trebuia să plecăm, îşi găsea de fiecare dată ceva de lucru prin tufişuri ca să mai întîrzie cîteva minute. În ciuda poveştilor legate de rasa lui, este un cîine foarte bun. Nu mi-a ros pantofii, nu a distrus nimic prin casă. O singură dată a avut tentativa de a ”citi” o Biblie, adică a ros cîteva pagini. Şi n-am senzaţia că s-a încreştinat! Cînd era mic, obişnuia să-şi bage botul în paharul meu cu bere. Ca să-l dezvăţ, i-am pus într-o seară în pahar apă minerală, foarte acidulată. S-a păcălit şi, cînd a văzut că-l ciupeşte la nas, a început să latre. A ţinut-o aşa un an. De cîte ori vedea un pahar lăsat pe jos prin casă, începea o ”ceartă” îngrozitoare.

”Doar Dumnezeu, muzica şi cîinele nu m-au înşelat!”

– Cînd plecaţi pentru mult timp de acasă, vă duce dorul?

Se mai întîmplă ca, atunci cînd mă întorc acasă din vreo deplasare, nici să nu mă bage în seamă vreo jumătate de oră. E felul lui de a-mi arăta că e supărat. Trebuie să fac eu primul pas de împăcare.

– Fură mîncarea?

Niciodată. Pe vre­muri, cînd făceam emisiunea cu Radu Anton Roman, Dum­nezeu să-l odihnească, venea cu noi la înregistrări. Cameramanii, luminiştii, toţi cei din echipă gustau cîte ceva, Blacky era singurul care nu se atingea de nimic. Într-o vreme, a avut o poftă pentru caşcaval, însă am hotărît că e bine să-l instruim să nu mai poftească la nimic şi, mai ales, să nu primească mîncare de la cineva străin. Am luat o bucată de caşcaval şi am pus-o pe scaun. I-am spus că nu are voie să se atingă de ea şi am plecat de acasă. Cînd m-am întors, mă aştepta la uşă şi m-a împins către scaun ca să-i dau caşcavalul.

– Ştim că vă place rock-ul şi faceţi o emisiune de gen la radio, ”Muzica grea la Info Pro”. Blacky ascultă rock?

El a crescut cu muzica rock. Nu are nici un fel de reacţie la vreun alt tip de muzică. Într-o vreme, cînd mergea cu mine în maşină, dădeam muzica foarte tare şi bietul cîine stătea cu urechile în boxe. Nu avea nici o problemă. Putea chiar să şi adoarmă. Tot Blacky mi-a confirmat o opinie. Pînă acum, doar Dumnezeu, muzica şi cîinele nu m-au înşelat!

Peripeţii cu Blacky

”Într-o vreme, am locuit într-o casă care avea o ieşire de serviciu cu multe trepte. Sub scări, s-a aciuit o pisică. Dimineaţa, cînd îl scoteam pe Blacky afară, negocia cu pisica de mama focului. Aceasta se pisicea pe sub nasul lui, îl pupa de două-trei ori şi apoi se ducea şi îi mînca hrana. S-a stabilit un fel de relaţie între ei şi, cînd a fătat patru pui sub scară, singurul pe care îl lăsa să se apropie de pui era Blacky. Avea propriul ritual de dimineaţă: ieşeam din casă, se ducea la pui, îi controla pe fiecare, îi spăla şi apoi mergea să-şi facă treburile. Eu l-am întrebat dacă avem şi alte obligaţii, că ar fi cazul să-mi spună… Într-o dimineaţă, lucram la calculator, abia ne întorsesem de afară, şi l-am văzut că e agitat. Mă tot împingea cu botul să-l duc afară. Am crezut că are o urgenţă şi, cînd am ieşit, s-a dus direct la o gaură care dădea în asfalt şi a început să latre. Un pui de-al pisicii căzuse în pivniţă şi mieuna disperat. Eu nu l-am auzit, Blacky – da. A trebuit să sparg lacătul de la pivniţă, pentru că administratorul era plecat, ca să scot puiul de mîţă. Pînă nu i l-am dat să-l miroasă şi să-l pupe, nu s-a liniştit”.