Cristi Şerb este câştigătorul emisiunii „Chefi la cuţite”: „Nu am greşit atunci când am hotărât să mă fac bucătar”

08 06. 2016, 12:06

 Bucuros peste măsură, Cristi nu şi-a stăpânit bucuria şi a lăsat frâu liber bucuriei. Şi-a luat în braţe colegii, dar şi cheful, a căzut în platou, şi-a strâns la piept trofeul, a zâmbit şi a mărturisit cu ochii înlăcrimaţi că simte că visul lui s-a împlinit. „Atunci când Gina a spus „câştigatorul primului sezon Chefi la cuţite este Cristi Şerb”, o energie divină a explodat în mine. Am sărit în sus de fericire şi încă credeam că visez, mă ciupeam ca un nebun de piele de mă înroşisem. A fost un sentiment unic, în momentul acela am simţit că nu am greşit atunci când am hotărât să mă fac bucătar. Îmi doresc să fiu cel mai bun bucătar şi voi lupta pentru asta”, a mărturisit Cristi.

Cei trei finalişti, Cătălina, Mircea şi Cristi, au avut parte în marea finală de ajutorul foştilor colegi de echipă, în vreme ce chefii au asistat de pe margine, cu emoţie şi nerăbdare, la evoluţia ucenicilor lor. Fiecare dintre cei trei s-a gândit să aşeze în farfurie un preparat de top, cu un gust care să-i poarte pe juraţi într-o aventură culinară. Dacă Mircea a optat pentru un plating cu carne de vită, Cătălina a ales pieptul de raţă, iar Cristi peştele. La final însă, după ce invitaţii la masa jurizării au degustat din toate cele trei farfurii, au decis cu toţii că cel care merită premiul este Cristi.

„A fost greu, în concurs au fost bucătari buni, cu experienţă şi multă imaginaţie. Poate că eu am avut în plus dorinţa de a-mi depăşi zi după zi nivelul. Sunt un om care se întreabă la finalul fiecărei zile ce a învăţat în plus faţă de ziua de ieri. Îmi place să experimentez, să ascult părerile celorlalţi, să culeg ce e mai bun de la cei de lângă mine, sunt genul de om care este atent la greşelile celorlalţi pentru a învăţa din ele. Deşi am doar 22 de ani, mă simt stăpân pe mine, îmi respect foarte mult cheful şi când sunt pus să coordonez simt că mă transform într-un comandant de unitate militară”, a spus fericit Cristi.

Show-ul „Chefi la cuţite” continuă aventura culinară la Antena 1, care pregăteşte cel de-al doilea sezon. Week-endul acesta, pe 11 şi 12 iunie, au loc la Bucureşti preselecţii la care sunt aşteptaţi toţi cei care visează să ajungă într-una dintre cele trei echipe – roşie, neagră sau gri. Tot ce au de făcut este să se prezinte cu cel mai bun preparat al lor, începând cu ora 10.00, la Romexpo, Bdul Mărăşti, nr. 65-67, Pavilion D1.