Cristi Minculescu: „Nu mă retrag din muzică, mă retrag de la Iris”
Vestea părăsirii grupului Iris de câtre Cristi Minculescu a fost un șoc pentru toți.
Plecarea lui din formație nu se datorează neînțelegerilor cu membrii trupei, ci a fost o decizie pe care Minculescu a simțit că este necesar să o ia.
„Decizia a fost luată nu în mod spontan. M-am mirat și eu că am ajuns în poziția aceasta de a decide să părăsesc trupa. Este o decizie care nu are sub nicio formă nicio legătură cu băieții din trupă, ci pur și simplu cu vremurile pe care le trăim și cu degradarea morală care ne înconjoară în momentul de față în România anului 2012„, a declarat Minculescu pentru RockFM.
Artistul precizează că nu motivele financiare au fost cele care și-au pus amprenta asupra deciziei sale: „Pot fi foarte multe interpretări, dar am avut și eu speranțele mele care s-au împlinit, nu s-au împlinit… Ideea e că, una peste alta, din 3 septembrie, nu mai sunt la Iris. Nu înseamnă că mă retrag din muzică și băieții au înțeles greșit în legătură cu chestia financiară. Sigur că banii îți fac viața mai ușoară, dar nu sunt decisivi și s-a înțeles greșit acest motiv. Pur și simplu, au fost foarte multe motive mici care au dus la decizia mea„.
Fostul solist al trupei rock Iris a mărturisit că muzica va face parte în continuare din viața sa. Este trist că nu va mai cânta alături de colegii săi, iar acest lucru nu-l va face să revină asupra deciziei luate.
Trupa Iris
„Nu știu ce voi face. Mă liniștesc și eu un pic, să ies din presiunea asta, a obiectivelor pe care le-am avut de-a lungul timpului și cu siguranță că veți afla primii ce am de gând„, spune Cristi Minculescu.
Minculescu le mulțumește colegilor săi pentru suportul moral, și nu numai, de care s-a bucurat ani de-a rândul: „Nu e vorba de niciun conflict și băieții chiar mi-au respectat decizia și nu are legătură în plan personal cu niciunul dintre ei. Vreau să le mulțumesc lor și vouă pentru suportul moral de acum trei ani și jumătate„.
„Acum trebuie să-I urez succes lui Toni (Șeicărescu [ex-Direcția 5], înlocuitorul său – n.r.) pentru că o să aibă o treabă de făcut„, a afirmat Cristi Minculescu.
„A fost frumos, dar orice vis frumos dispare dimineața și momentul ăsta a venit acum„, le-a mărturisit Minculescu fanilor.