Cristi Iacob – Un nou mafiot în “Regina“

– Cum se vede viaţa prin ochii lui Fabrizio?
Ce-mi ceri să răspund are o doză de virtualitate. Pot să îţi spun cum se vede prin ai mei cu rucsacul lui Fabrizio în spinare. Nu pornesc niciodată cu preconcepţii sau cu ”lecţia învăţată” de acasă. Prefer să descopăr proaspăt pe platoul de filmare totul. E mai hazardat, dar mult mai frumos. N-am cum să mă plictisesc.

– Care sînt compromisurile pe care le acceptă acest personaj?
Compromisuri nu acceptă, asta e sigur, fărădelegi – da. E crescut într-o lege dură şi fără putinţă de negociere: legea mafiotă. Acolo, nu faci nici fiţe şi nici nu te scli­foseşti. E întrucîtva asemănătoare cu legea ţigănească, cu justiţia ţigănească, amîndouă raliate cît de cît la justiţia unei ţări, dar cu reguli stricte. Dacă le încalci, nimeni şi nimic în lumea asta nu te poate absolvi de pedeapsă. E un soi de stat în stat.

– Care dintre actorii pe care îi întîlniţi în ”Regina” v-a fost coleg şi în alte piese?
Cred că mai toţi: cu unii am jucat la teatru, cu alţii prin filme. Mai puţin cu cei tineri. Doar cu Tavi Strunilă am un spectacol la ”Metropolis”. Cu domnul Dinică am avut onoarea să joc în primul meu film, cu domnul Moraru, într-un spectacol splendid la Odeon – ”Saragosa 66 de zile” – cu domnul Visu joc la Teatrul Mic, cu domnul Condurache am jucat ”La patru mîini”, cînd am debutat la Teatrul Mic, prin ’93-’94, cu domnul Găitan, de mai multe ori.

Suflet de crin în piele de leu

– Cînd l-aţi cunoscut pe Dan Condurache, ce impresie v-a făcut?
Eram timorat? Fascinat? Speriat? Nici nu mai ştiu. Mi-am dat seama cît de norocos sînt, spărgînd scena împreună cu domnul Condurache. E un suflet de crin într-o piele de leu. E un creier de Leonardo într-un trup de gla­dia­tor. Sper să nu-l enerveze chestiile astea, dar e părerea mea şi nici măcar el nu mi-o poate schimba.

– În cîtă vreme aţi învăţat limba italiană?
Nu ştiu italiana, am învăţat doar replicile mele în această limbă. Sigur, acum ştiu mai mult decît ”Buon giorno…”, ”Come stai..”. Sînt foarte atent pe platou la Andreea, cea care se ocupă de ”italienizarea” noastră. Greutatea e că trebuie să vorbim corect gramatical.

– În realitate, sînteţi un om calm sau unul zvăpăiat, cum v-am văzut în diverse roluri?
Zvăpăiat, dragă, foarte zvăpăiat. O să fiu calm o eternitate.

– Şi tot în realitate aveţi ceva din personajul pe care îl faceţi acum?
Nu prea, de aceea am acceptat cu bucurie. Am doar carcasa în care vremelnic s-a aşezat domnul Fabrizio.

– Cum v-aţi făcut documentarea ca să faceţi un personaj credibil?
Dacă-ţi închipui că am şters-o în Sicilia şase luni şi am căsăpit carabinieri, te înşeli. Documentarea în cazuri extreme o faci cu mintea şi cu imaginaţia. Şi nici nu cred că trebuie să stai în ocnă ca să faci un puşcăriaş autentic. Ori să te-apuci de jafuri armate ca să ştii cum se ţine un pistol în mînă. Cred că o asemenea documentare e bună în cazuri ”cuminţi”. Dacă ai de jucat un covrigar, ar fi de bun simţ să ştii cum se învîrte un covrig.

– Ce îi place lui Cristi Iacob să facă atunci cînd nu vine pe platou?
Să scrie, să cioplească, să pescuiască, să citească, să gătească, să iubească.

Regina – luni – joi, 20.30, Acasă TV