Crina Abrudan, pilot de raliu
După ce, în trecut, Crina a mai avut legături cu motorsportul din postura de copilot sau invitat special, de data aceasta ea a urcat în spatele volanului pentru a concura într-o competeţie oficială.
„Cu toate ca mi-au plăcut maşinile şi cursele dintotdeauna nu m-am gândit că voi ajunge să pilotez în adevăratul sens al cuvântului. A fost ideea colegului meu de clasă din şcoala generală, Andrei Mitraşca care mi-a făcut această propunere. Am avut emoţii foarte mari, dar sunt fericită că totul s-a terminat cu bine. Am avut o zi extraordinară în care am avut ocazia să fiu în mijlocul piloţilor de viteză în coastă. Nu ştiu când şi dacă o să mai am ocazia să pilotez dar un lucru e foarte clar, primul pas a fost făcut”, a declarat Crina Abrudan la finalul întrecerii.