Criminalul Mihaelei Runceanu a vorbit în exclusivitate pentru Happy Hour Special
Miercuri, 30 septembrie, telespectatorii PRO TV i-au putut vedea
la „Happy Hour” pe părinţii Mihaelei Runceanu (foto
jos).
Aceştia au vorbit despre fiica pe care au pierdut-o acum 20 de ani,
despre cum se scurge viaţa lor de la tragica moarte a Mihaelei. De
atunci, din acea teribilă noapte care avea să le-o ia pentru
totdeauna pe Mihaela, durerea lor a fost fără sfîrşit, iar fiecare
zi trăită fără fiica lor a fost una de suferinţă.
Joi, 1 octombrie, la „Happy Hour Special”, Daniel Cosmin
Ştefănescu, cel care a petrecut 17 ani în închisoare pentru
uciderea Mihaelei Runceanu, a povestit varianta sa despre seara
crimei.
s-au adus, susţinîndu-şi nevinovăţia. Pe tot parcursul săptămînii,
în platoul emisiunii s-au aflat artişti care au interpretat unele
dintre cele mai îndrăgite melodii ale artistei, printre care Andra,
Miki (ex-Kpital), Silvia Dumitrescu, ultimele două fiind şi foste
eleve ale regretatei artiste.
Emisiunea „Happy Hour Special” de miercuri, 30 septembrie, s-a
clasat în topul celor mai urmărite trei emisiuni „Happy Hour” de la
debutul ei şi pînă acum.
Emisiunea difuzată între 17.45 şi 18.57 a înregistrat pe publicul
din mediul urban o audienţă medie de 6,5 puncte de rating şi o cotă
de piaţă de 24,9%, mai mult decît dublu faţă de postul concurent
Antena 1 (3,1 puncte de rating şi 12,2% cotă de piaţă).
Cît priveşte audienţa medie înregistrată la nivelul populaţiei din
mediul urban, între 18 şi 49 de ani, PRO TV s-a situat tot pe
primul loc, cu 5,9 puncte de rating şi 29,6% cotă de piaţă, în timp
ce Antena 1 s-a clasat abia pe poziţia a treia, după Naţional TV,
cu 1,4 puncte de rating şi 7% cotă de piaţă.