Criminalitatea informatica în creștere în Statele Unite
În cea de-a șasea ediție anuala a „Computer Crime and Security Survey”, circa 90 la suta dintre cei chestionați afirma ca au detectat, în ultimele 12 luni, o patrundere neautorizata prin sistemul de securitate, dar numai 34 la suta au raportat autoritaților acest incident. În 2001, 36 la suta dintre victimele unor astfel de atacuri afirmau ca au anunțat incidentele, iar în 2000 numai 25 la suta.
„În spațiul electronic exista o activitate ilegala și neautorizata mult mai intensa decît recunosc corporațiile în fața clienților, acționarilor și partenerilor lor sau decît raporteaza autoritaților”, afirma Patrice Rapalus, director al CSI. Cele mai grave pierderi financiare provocate de criminalitatea informatica sînt cele legate de furtul de proprietate intelectuala și fraudele financiare – 170 de milioane de dolari și, respectiv, 115 milioane de dolari.
Valoarea totala a pierderilor provocate de criminalitatea informatica se ridica la 455, 8 milioane de dolari, fața de 378 de milioane de dolari în 2001 și 265 de milioane de dolari în 2000. În total, 80 la suta dintre companiile care au facut obiectul studiului au recunoscut ca au înregistrat pierderi financiare din cauza patrunderii neautorizate prin sistemele de securitate.
Pentru al patrulea an la rînd, majoritatea firmelor (70 la suta) afirma ca un punct de atac frecvent îl reprezinta conexiunea la Internet, urmata de sistemele interne (31 la suta). Studiul indica însa o mare varietate de tipuri de atac și abuzuri – 40 la suta dintre firme au detectat intruziuni din afara (fața de numai 25 la suta în 2000); 38 la suta au detectat atacuri de tip denial-of-service (fața de numai 27 la suta în 2000); 91 la suta au detectat abuzuri comise de angajați (download de software pirat, de imagini pornografice sau utilizarea inadecvata a sistemelor de email).
Alte 94 la suta dintre firme au detectat viruși în rețelele interne (fața de 85 la suta în 2000). În privința comerțului electronic, 97 la suta dintre firme au site-uri Web, iar 47 la suta efectueaza tranzacții de comerț electronic pe site-urile lor; 33 la suta dintre cei care au raspuns sondajului au suferit intruziuni neautorizate în ultimele 12 luni, iar 37 la suta afirma ca nu au cunoștința de astfel de incidente.
Douazeci și doi la suta dintre cei care recunosc ca au fost victimele unor astfel de atacuri au anunțat între doua și cinci incidente, iar 58 la suta au anunțat zece sau mai multe incidente. Astfel, 90 la suta au raportat acte de vandalism (fața de 64 la suta în 2000); 78 la suta au înregistrat atacuri de tip denial-of-service (fața de 60 în 2000), 13 la suta au înregistrat furturi de informații legate de tranzacții (fața de 8 la suta în 2000), iar 8 la suta au anunțat fraude financiare (fața de 3 la suta în 2000).
sursa: mediafax