A fost evenimentul festivalului de la Cannes, anul trecut – și pe buna dreptate. A fost evenimentul festivalului Dakino 2005 – ma rog, asta nu-i greu. A fost nominalizat la Oscar, dar mai mult din obligație – Academia nu se da în vânt dupa Woody Allen, iar sentimentul e reciproc. A fost ridicat în slavi de critici, aproape în unanimitate – e momentul sa le dați dreptate.
Match Point a fost aplaudat de cei care l-au considerat o revenire la forma de altadata a lui Woody Allen (alde Manhattan, Annie Hall, Husbands and Wives), oameni mai mult sau mai puțin dezamagiți de filmele recente ale cineastului. Match Point a fost aplaudat, firește, și de cei care au continuat sa-l iubeasca necondiționat pe new-yorkez, trecând cu vederea titlurile relativ minore (Small Time Crooks, Hollywood Ending, Anything Else) din ultima vreme. Match Point a fost și înjurat, în special de englezi, carora nu le place sa se umble cu bisturiul prin gradina cu rododendroni, și de ignoranți, dar nu face sa ne batem capul cu ei acum. Toate aceste reacții au în genere cam același motiv – Match Point este cel mai dur și surprinzator film al lui Allen, dur pentru ca regizorul sfârșește hotarât schimbarea de macaz anunțata de Crimes and Misdemenaors, surprinzator pentru ca o face când nimeni nu mai credea ca un ochelarist de 70 de ani mai știe sa-și foloseasca acele atribute pe care spaniolii le numesc, duios, cojones.
Debordând de un cinism care l-ar face invidios pâna și pe Chabrol, dar 100% british, Match Point funcționeaza deopotriva ca thriller dostoievskian, ca fabula fara morala (sic!) și ca satira la adresa societații, în general, și a burgheziei londonez, în special. O melodrama executata cu sânge rece, așadar, ale carei trei acte calculate creioneaza fara graba și fara mila traiectoria unui Tom Ripley doar o idee mai scelerat decât cei din jur, un individ sinistru, dar nu deosebit, capabil sa calce pe cadavre pentru a obține… nici el nu știe ce, veți realiza asta la vederea cadrului final, usturator de-a dreptul.
„Da, sunt speciala – nimeni nu mi-a cerut banii înapoi pâna acum” zice singura actrița americana la un moment dat. Mergeți la cinema, e valabil și pentru film.
Andrei Cretulescu