In Romania, comparativ cu tarile europene, serviciul datoriei
ocupa una dintre cele mai mari ponderi in total
venituri, avand in vedere ca media la nivelul
zonei euro este la jumatate, adica 11%. Doar polonezii
platesc o parte mai mare din venitul disponibil pentru rambursarea
creditelor, circa 35%, in timp ce spaniolii ajung la o pondere de
18% a ratelor lunare in total venituri.
In aceste conditii, creditarea persoanelor fizice ar
putea stagna si in perioada urmatoare, sperantele
bancherilor indreptandu-se anul acesta spre acordarea de
imprumuturi companiilor si spre cofinantarea de proiecte care
beneficiaza de fonduri europene.
In plus, datorita diminuarii veniturilor reale, „capacitatea
populatiei de a-si acoperi serviciul datoriei a continuat sa se
deterioreze, ceea ce poate conduce la majorarea ratei
restantelor si in viitor„, apreciaza Ion Dragulin,
directorul Directiei de Stabilitate Financiara din Banca
Nationala.