Cove şi Horia Vîrlan încing competiţia la „Mama mea găteşte mai bine”
“Aştept să văd o competiţie serioasă între cei ce vor să demonstreze că, într-adevăr, mamele lor gătesc cel mai bine. Fie ca cea mai pricepută mamă să câştige”, spune Cove, în timp ce maestrul Horia Vîrlan ridică ştacheta pentru tinerii bucătari: „A venit momentul să vedem cât au învăţat copiii de la mamele lor”.
Ingredientele au fost pregătite, cuptoarele sunt încinse, iar butonul de panică aşteaptă să fie apăsat de mamele dornice să îşi ajute copiii la gătit. Cronometrul porneşte luni, 6 aprilie, când primele echipe se vor confrunta pentru premiul pus la bătaie în emisiune. În fiecare ediţie, concurenţii intră în bucătărie şi se luptă pentru aprecierile maestrului Horia Vîrlan. Între timp, Cove, prezentatorul emisiunii „Mama mea găteşte mai bine”, îi va descoase pe participanţi de toate secretele.
Emoţiile sunt în creştere, pentru că tinerii nu vor şti ce preparat trebuie să gătească, până când nu le va veni rândul în competiţie. Fiecare concurent va descoperi atunci un ingredient surpriză, ce va sta la baza felului de mâncare pe care îl va pregăti după reţeta mamei sale.
Odată pornit cronometrul, tinerii vor urma sfaturile mamelor şi vor pregăti reţetele care le-au încântat copilăria. Ce vor avea de zis mamele şi cum va comenta maestrul Horia Vîrlan prestaţiile concurenţilor, aflaţi la Prima TV, din 6 aprilie, de luni până vineri, de la ora 17.00, la „Mama mea găteşte mai bine”.