Cove cu miresele la cuţite în “Mireasa 90 60 90”
La sfârşitul lunii aprilie, 12 femei logodite intră într-o competiţie acerbă pentru a-şi vedea visul cu ochii, acela de a fi perfecte în ziua nunţii. Ce sunt dispuse să facă aceste tinere pentru a arăta perfect în ochii mirilor veţi putea afla urmărind un show senzaţional în care dorinţele le sunt ascultate, analizate şi încurajate de Cove (Gabriel Coveşeanu), singurul bărbat care reuşeşte să înţeleagă ce-şi doresc femeile.
Concurentele vor completa „WishList-uri” în care îşi vor face cunoscute dorinţele în materie de intervenţii chirurgicale, de asemenea tinerele vor avea ocazia să se elimine reciproc din competiţie expunând faţă în faţă cu adversarele motivele pentru care au făcut respectivele alegeri, situaţie care va tensiona foarte mult atmosfera în casa mireselor. Un rol important în economia show-ului o are doctorul estetician Adriana Frăţilescu, care va superviza şi va participa la toate transformările fizice ale viitoarelor mirese.