Coton de tulear
Membru al spectaculoasei familii a Bichonilor, Cotonul s-a dezvoltat ca rasa distincta acolo unde nici nu am fi banuit ca un asemenea cațel ar fi putut gasi „teren propice”: în salbatica și îndepartata insula Madagascar.
Despre istoria rasei se știu foarte puține lucruri. Tulear este un port pe țarmul nord-vestic al insulei Madagascar. Se pare ca acum 500 de ani, un navigator pe a carui corabie se aflau și niște câini mici și albi, asemanatori Maltezilor, a naufragiat în apropierea Madagascarului. Povestea nu spune însa cum se numea vasul sau cui îi aparținea. Mai buni înotatori decât oamenii, câinii au reușit sa ajunga pe insula, iar din împerecherea lor cu niște câini mici indigeni, asemanatori Terrierilor, se spune ca ar fi rezultat Cotonul de Tulear.
Aceasta istorioara, privindu-i pe primii Bichoni care au „descalecat” în Madagascar, nu este susținuta de dovezi istorice. În schimb, este absolut sigur ca, începând de prin secolul al XV-lea, diverse corabii europene (simpli pirați, dar, mai ales, echipaje aflate în slujba regelui Franței) ajung pe coastele Madagascarului și în arhipelagul învecinat. Dupa cum era obiceiul vremii, majoritatea corabiilor aveau la bord caței mici, mulți de tipul Bichonilor, utili pentru a „decima” șobolanii.
De la Câine Regal la „câine republican”
Dupa un timp, Bichonii aduși de francezii care au luat în stapânire insula devin destul de numeroși, sunt împerecheați cu Terrieri de talie mica și cu Maltezi, rezultând o rasa distincta. Pentru a supraviețui, noua rasa trebuia sa fie adaptata la condițiile de viața dificile pe care le avea de înfruntat. Au proliferat doar exemplarele cu par lung și „bumbacos”, care puteau face fața frigului.
Tot condițiilor de viața le datoreaza Cotonul și aptitudinile sale utilitare: vivacitate, viteza, instinct de vânatoare, toleranța fața de ceilalți câini (nu puteau vâna decât în haita) și o sanatate de fier.
Noua rasa a început sa fie foarte apreciata de catre locuitorii Madagascarului și câteva exemplare au fost oferite regelui și nobililor locali. Astfel, Cotonul a devenit imediat favoritul familiei regale. Ba chiar unul dintre regii Madagascarului a emis o lege conform careia rasa a fost denumita Câinele Regal de Madagascar și se pedepsea deținerea unui Coton de catre o persoana care nu facea parte din nobilime. Nici dupa schimbarea formei de guvernamânt a insulei, Cotonul nu și-a pierdut poziția „oficiala”, fiind declarat Câine Oficial al Republicii Democrate Madagascar. Ba chiar s-a emis o serie de timbre care poarta imaginea lui.
Pe la începutul secolului al XX-lea, europenii din Madagascar au început sa aduca pe batrânul continent exemplare de Coton, ocupându-se de selecția și standardizarea rasei. În 1970, Louis Petit, președintele Asociației chinologice din Madagascar, susținut de chinologul francez Raymond Triquet (actualul președinte al Comisiei de Standarde FCI), supune Federației Internaționale cererea de recunoaștere a Cotonului de Tulear. FCI a recunoscut rasa fara întârziere și a inclus-o în grupa a IX-a, a câinilor de agrement.
Deoarece Cotonul a avut imediat un mare succes în Europa, necazurile nu au întârziat sa apara. S-a înregistrat un adevarat exod al Cotonilor, din Madagascar, catre Franța și catre alte țari unde „se vindeau bine”. Așa cum spune Goran Brkic, președintele Clubului francez al rasei, asupra Cotonului s-au abatut patru „catastrofe”, toate datorate prețului mare care se platea pentru achiziționarea unui exemplar adus din Madagascar.
De exemplu, Brkic povestește ca, pe la sfârșitul anilor 1970, o familie malgașa putea trai mai multe saptamâni de pe urma exportarii unui Coton de calitate dubioasa. Nici macar reglementarile adoptate de compania Air-Madagascar nu au putut împiedica traficul de Cotoni. De aici, pâna la împerecherile dubioase și pâna la apariția tarelor genetice, nu a fost decât un pas. Acum, Clubul francez a preluat în mâinile sale destinele rasei și lupta pentru a elimina efectele acestor „derive”.
O rasa „anti-stres”
Cotonul de astazi a pastrat buna parte din rusticitatea stramoșilor Terrieri și din instinctul lor de vânatoare. Așadar, daca aveți un Coton, atenție mare la iepurii și gainile din ograda! Deși arata ca o mica jucarie de pluș, este un cațel „hotarât”, voluntar și neobosit.
Nu îi este frica nici de furtuna, nici de mașina de tuns iarba, iar un St. Bernard sau un Dog German nu îl intimideaza câtuși de puțin.
Cu toate acestea, daca este iubit, se adapteaza și la cel mai sedentar ritm de viața. Cu condiția sa fie singurul câine al familiei! În „gașca”, se schimba situația: se joaca toata ziua, fac nazbâtii fel de fel și întorc casa cu susul în jos.
Deși nu suporta temperaturile foarte scazute, prefera sa stea tot timpul pe afara, activitatea lui preferata fiind sa țopaie pe câmp, vânând fluturi și șopârle. Udat de ploaie, un Coton de Tulear nu va mirosi a „câine plouat”, ci mai degraba a pulover proaspat spalat.
Este un mic și dragalaș bulgare alb ca de vata, cu ochi negri rotunzi, rimelați, sclipind de voioșie și inteligența. Buzele lui au o expresie foarte asemanatoare unui permanent surâs.
Companion vesel, alert, foarte atașat de familie, a Adora sa stea în brațele sau macar la picioarele stapânilor sai.
Alaturi de el, nu va veți plictisi și veți uita de toate micile necazuri de zi cu zi.
Bichonul de bumbac
Denumirea Coton vine, cu siguranța, de la tipul special de par al acestui câine, asemanator bumbacului. Firul are aproximativ 10 cm lungime. Aceasta textura tipica, având firul uscat, fara perioade de napârlire, îl face sa aiba poate cea mai ușor de reținut dintre robele cu fir lung. Prietenul nostru are, însa, absoluta nevoie de o periere zilnica. Altfel, în nu mai mult de 12 zile, blana lui alb imaculat se transforma într-o „rogojina” gri.
Deși este interzisa prezentarea în expoziție a unui Coton de Tulear tuns, puii sau exemplarele care nu urmeza a fi arbitrate se pot tunde, pentru a înlesni întreținerea parului.
Culoarea robei este alba, dar se admit zone galbene sau gri, în special pe urechi. Petele maro sau negre sunt considerate defecte eliminatorii.