Costul unei călătorii cu metroul ar putea crește cu 10%

De: Carmen Ulian / 29.01.2015, 13:00
Costul unei călătorii cu metroul ar putea crește cu 10%
Pe fondul subvențiilor insuficiente pentru metrou, costul unei călătorii ar putea fi majorat.

Subvenția alocată de la bugetul de stat, în 2015, companiei Metrorex, se ridică la 88% din necesarul fundamentat și solicitat. Diferențele ar putea fi acoperite printr-o majorare a tarifelor de călătorie care nu au mai fost crescute de aproape trei ani.

„Pentru acest an Metrorex și-a propus să construiască un buget echilibrat, chiar și în condițiile alocării unei subvenții mai mici, care reprezintă 88% din necesarul fundamentat și solicitat. Diferența va fi acoperită din veniturile proprii ale companiei, care provin din transportul călătorilor cu metroul și celelalte activități, precum închirierea spațiilor comerciale sau din publicitatea la metrou”, a declarat, pentru B365.ro, Marin Aldea, director Strategie, Planificare si Resurse în cadrul Metrorex.

„Nu vrem să crească foarte mult tarifele, ci cu maxim 10%, și nu vrem să afectăm cel mai important titlu, abonamentul lunar. Celelalte titluri de călătorie pot fi ajustate. În primăvară se împlinesc trei ani de când nu s-au ajustat tarifele”, a mai declarat Marin Aldea.