Costel Schender, antrenor la Politehnica Iasi
Tehnicianul Costel Schender a semnat, luni, cu gruparea Politehnica Iași, un contract valabil pîna în vara anului 2005, cu drept de prelungire, înlocuindu-l pe Cornel Badulescu în funcția de antrenor al echipei masculine de handbal.
Schender va avea la Iași un salariu de 12 milioane de lei pe luna plus primele pentru victorii. Obiectivul fixat pentru aceasta ediție de campionat este salvarea de la retrogradare. Prima de obiectiv este de 1.000 de euro.
„Am optat pentru varianta cu Schender antrenor principal, deoarece ceilalți cu care am discutat au fost neserioși și ne-am saturat de antrenori care nu sînt din Iași și care ne-au promis marea cu sarea și pe urma ne-au lasat balta”, a declarat Leonida Antohi, președintele clubului Politehnica Iași.
Antrenorul Costel Schender a precizat ca este încrezator în îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. „Îi cunosc pe marea majoritate a jucatorilor, cu mulți dintre ei reușind promovarea în urma cu doi ani. Lupta va fi grea, mai multe echipe fiind angrenate în salvarea de la retrogradare”, a declarat Schender, care, luni dupa-amaiza, a condus primul antrenament la gruparea ieșeana.
Costel Schender este antrenorul cu care Politehnica Iași a reușit promovarea, în urma cu doi ani. El s-a retras la sfîrșitul sezonului trecut, cînd ocupa postul de antrenor secund.
Politehnica Iași va întîlni în etapa viitoare echipa Universitatea Reșița, într-un meci programat pe data de 30 octombre.
Mediafax