Costel Busuioc şi Petruţa Cecilia Kupper, invitaţi speciali la “Românii au talent”

01 04. 2011, 12:49


Numerele pe care le vor prezenta vor fi altele faţă de cele din
prima fază a preselecţiilor, mult mai complexe şi mai
surprinzătoare, iar imaginea lor este şi ea schimbată. Concurenţii
s-au aflat într-un stagiu intens de pregătire şi au lucrat alături
de echipa emisiunii noile prestaţii cu care îşi doresc să câştige
voturile şi aprecierea telespectatorilor.

În fiecare dintre cele două semifinale, telespectatorii vor avea
parte de multe surprize şi asta nu doar din parte concurenţilor.
Vineri, 1 aprilie, invitaţi speciali la PRO TV sunt Costel Busuioc, tenorul
care a uimit o lume întreagă cu vocea lui extraordinară participând
în Spania la emisiunea „Hijos de Babel”, şi Valentin Urse, „Omul
vierme”, românul care a impresionat juriul emisiunii concurs
„Supertalent” din Germania cu prestaţia sa neobişnuită. Sâmbătă, 2
aprilie, in cea de-a doua semifinală, pe scena de la „Românii au
talent” vor veni Pepe şi Petruţa Cecilia Kupper, tânăra
care a cântat la nai
pe scena concursului „Supertalent” din
Germania, concurs pe care de altfel l-a şi câştigat.