Cosmina Păsărin, frumuseţe cu ulei de morcov

Apropo.ro / 28.01.2013, 11:08
Cosmina Păsărin, frumuseţe cu ulei de morcov
Nu merge la sală, la masaj şi nu este clienta fidelă a saloanelor de înfrumuseţare. Cosmina Păsărin se declară o mare fană a “cosmeticii de acasă”, şi după ce stai de vorbă cu ea pe această temă, îţi dai seama imediat că ar putea da chiar şi lecţii în acest sens. Dar, o lăsăm pe ea să vă convingă!

– Care au fost primele sfaturi de beauty pe care le-ai primit?
N-am prea primit sfaturi, dar mi-a plăcut întotdeauna să mă documentez atunci când am vrut să aflu ceva.

– Cum te întreţii? Care sunt trucurile tale de frumuseţe?
Fac SPORT şi acesta este cel mai bun truc. Sportul îmi menţine corpul în formă, de aceea nici nu mă îngraş şi îmi dă o stare psihică foarte bună. Apoi, dau foarte multă importanţă ODIHNEI. Programul de lucru pe care îl am de ani buni implica pierderea unor nopţi şi mi-am impus să nu mă joc cu astfel de lucruri pentru că sănătatea mea ar avea de suferit. La fel de importantă este şi ALIMENTAŢIA. Pentru că fac sport, pot să mănânc orice, aşa că mesele bogate în vitamine sunt foarte importante pentru corpul meu. Îmi energizez organismul şi îmi cresc imunitatea cu tot felul de substanţe naturale cum ar fi siropul de cătină, lăptişorul de matcă, mierea cumpărată direct de la apicultori, nu din supermarket, fac 3-4 cure pe an cu echinacea, iau vitamine şi minerale, dar şi spirulina. Îmi îngrijesc părul cu măşti făcute din ingrediente cât mai naturale: miere, ulei măsline, folosesc şi ulei de ricin. Tenul îl masez cu ulei de morcov şi îmi fac şi un demachiant natural din ceai de muşeţel, ulei măsline şi câteva picături de ulei de morcov. În plus, fac mişcare chiar acasă. Am un program de exerciţii pe care îl execut cu greutăţi mici şi repetări multe, dar în scurt timp voi face o mică schimbare în acest sens. Voi începe un alt program de exerciţii şi de această dată voi lucra cu aparatele. În sfârşit, am găsit o sală de sport în care mă simt foarte bine, am intimitatea necesară şi acolo vin şi oameni de calitate care se concentrează doar la sport. Am avut mereu stări de disconfort în sălile de sport în care bărbaţii veneau să-şi etaleze muşchii, iar femeile veneau la paradă…
Programul despre care vă vorbeam îl pun în practică de două ori pe săptămână, cel pe care îl voi începe în curând va avea o altă intensitate şi îl voi executa de câte 3-4 ori pe săptămână.

Cosmina Pasarin

– Câţi bani cheltuieşti lunar la saloanele de înfrumuseţare?
Nu cheltuiesc niciun ban şi nu sunt o clientă a saloanelor de înfrumuseţare, deoarece sunt o mare fană a cosmeticii de acasă, nu îmi vopsesc părul, am o manichiură naturală, nu port unghii false aşa că nu prea am de ce să merg în astfel de locuri. Singurul serviciu la care apelez din când în când este tratamentul cosmetic ce implică curăţarea profundă a tenului şi acesta poate fi făcut aşa cum ştim, doar de către profesioniştii în domeniu.

– Care ar fi schimbarea radicală de look pe care ai face-o pentru un job bine plătit?
În trecut, am fost pusă în această situaţie şi nu am făcut acest compromis. Pur şi simplu, n-am avut puterea necesară să fac o asemenea schimbare şi credeţi-mă era vorba despre o schimbare cu adevărat radicală. În zilele noastre există şi foarte multe variante pentru o astfel de situaţie. Şi în cazul meu s-a găsit o perucă şi m-am simţit uşurată când echipa cu care lucram a venit cu această soluţie salvatoare.

– Ce părere ai despre operaţiile estetice? Ce ţi-ai dori să modifici la tine, peste câţiva ani?
Nu ştiu ce aş vrea să modific la mine peste câţiva ani, dar ştiu că în prezent nu am nevoie de astfel de ajustări şi acest lucru mă bucură nespus. Apreciez naturaleţea atât de mult încât nu aş avea cum să cad în extrema cealaltă. Sunt de acord cu intervenţiile care trebuie făcute în acest sens doar atunci când este neapărată nevoie, altfel nu le înţeleg rostul. Spre exemplu, nu sunt de acord cu femeile că îşi măresc sânii doar pentru că vor şi mai multă atenţie din partea bărbaţilor.Această situaţie nu face altceva decât să scoată în evidenţă nivelul de superficialitate al unora şi din păcate, vedem aceste lucruri din ce în ce mai des.

– Cine este idolul tău în materie de frumuseţe?
Nu am un idol, dar apreciez foarte multe femei pentru frumuseţea din dotare. Dincolo de acest aspect, consider că nu este neapărat necesar să fii frumoasă. Este mult mai important să ai atitudine, să ai încredere în tine, să fii elegantă, isteaţă, feminină, stilată, să te îmbraci bine. Am cunoscut multe femei care nu erau poate cele mai frumoase, dar aveau toate aceste calităţi.Ele reuşeau de fiecare dată să atragă atenţia tuturor, mai ales pe cea a bărbaţilor şi le eclipsau cu mare talent pe femeile, să zicem, mai frumoase aflate în aceeaşi încăpere sau la aceeaşi masă.

– Cum îţi place să fii răsfăţată?
Nu merg la masaj, nu fac tratamente de înfrumuseţare/relaxare, răsfăţul în cazul meu nu cunoaşte astfel de noţiuni. Iubitul meu găteşte foarte des adevărate delicatese şi în ceea ce mă priveşte acesta ar fi şi cel mai mare răsfăţ.

Cosmina Pasarin

– La ce proiecte noi lucrezi în această perioadă?
Începând cu luna februarie, pentru o perioadă destul de lungă voi fi mc rezident într-un club din Centrul Vechi al Bucureştiului unde se adună seară de seară cei mai tari petrecăreţi din Bucureşti. Vă aştept şi pe voi în fiecare joi, după ce terminaţi munca la redacţie:)))) De asemenea, am câteva evenimente şi în ţara în luna februarie şi începutul lunii martie. Pe lângă toate acestea, mai pun la cale un proiect surpriză la care ţin foarte mult şi sunt convinsă că se va concretiza foarte repede. Abia aştept să vină momentul în care să vă pot spune despre ce este vorba.

– Ce nu-ţi lipseşte niciodată din geantă atunci când vine vorba de trusa ta de make-up?
Mie îmi lipseşte câteodată şi geanta…adică,sunt zile când plec fără geanta pentru că nu am nevoie de ea. Îndes în buzunare telefonul şi un gloss pentru buze şi cam asta ar fi. În zilele mai pline, când am de ajuns la evenimentele pe care le prezint, iau cu mine o pudră şi un ruj şi un parfum. Am tot cărat de-a lungul timpului tot felul de lucruri, dar mi-am dat seama că nu am nevoie de ele aşa că am renunţat la acest obicei.

Dana Popa