Cosmin Tobă a intrat pe scena ”iUmor” cu mari emoţii şi o doză de autoironie. ”În cel mai rău caz o să leşin… Arăt caraghios, nu? Arăt ca Isus mai de 2017, aşa. O să încerc un număr de stand –up, nu promit că îl şi fac”, a mărturisit acesta, în timp ce juraţii îl priveau hipnotizaţi datorită ochilor săi de un albastru electrizant. ”Nu puteam să îl privesc în ochi pentru că sunt de un albastru tulburător. Nu puteam să mă uit la el, e un albastru mult prea electric”, a mărturisit ulterior Delia.
Cosmin a reuşit însă să facă un număr de stand-up care i-a cucerit pe Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, aşa că a scăpat de emoţii după ce a primit cele trei voturi. De acolo, telespectatorii au fost cei care au decis soarta lui Tobă, iar voturile primite prin intermediul aplicaţiei ”iUmor” l-au trimis în finală împreună cu Doru Ivanov, Ana Maria Caliţa, Radu Bucălae şi Ioana State.
Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” a debutat în martie 2016 la Antena 1. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei juraţi în faţa cărora sute de umorişti din întreaga lume şi-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizaţie.
Fiecare dintre cele trei vedete îşi exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obţine minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Cei trei câştigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea) şi Doina Teodoru (sezonul al III-lea).