Cosmin Seleşi primeşte daruri de la colegii săi de la “Te cunosc de undeva!”, înainte de plecarea în Asia
Ce cadouri va primi Cosmin Seleşi, dar şi cine va prezenta “Te cunosc de undeva!” în locul său, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbăta aceasta.
Cei zece concurenţi au pregătit cu multă conştiinciozitate personajele care le-au picat săptămâna trecută la ruletă, în speranţa unor puncte cât mai mari din partea juraţilor Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan. Alin Gheorghişan va cânta muzică populară transformat în Irina Loghin şi va îmbrăca un minunat costum tradiţional pe care celebra interpretă i l-a oferit cu drag, pentru acest moment artistic. Însoţită pe scenă de tot baletul “Te cunosc de undeva!” – Furnix Team, Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, îl va imita pe cel mai internaţional star al Republicii Moldova, Dan Bălan (ex-O-Zone), în timp ce Ana Baniciu şi Raluka o vor impresiona până la lacrimi pe Andreea Bălan cu transformarea lor în Britney Spears şi Michael Jackson.
Romică Ţociu se va distra la maximum cu ajutorul personajului său de sâmbăta aceasta, Jean de la Craiova, Mihai Trăistariu va fi rapperul american Snoop Dogg, iar Alexandra Velniciuc va cânta muzică lăutărească precum celebra interpretă a genului, Gabi Luncă. Connect-R îl va imita în această gală pe interpretul american John Legend, Carmen Rădulescu va cânta şi va dansa ca Loredana, iar Jean de la Craiova se va transforma în Mihai Constantinescu.
Momentul de deschidere al galei va fi unul cu totul special. Romică Ţociu va urca pe scena show-ului alături de bunul său coleg de scenă, Cornel Palade, şi de câştigătorul celui de-al şaptelea sezon “Te cunosc de undeva!”, Cezar Ouatu, pentru un moment de colecţie. Cei trei vor interpreta “O, sole mio”, transformaţi în celebrii tenori Placido Domingo, Jose Carreras şi Luciano Pavarotti.
Care va fi cea mai bună transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.