Cosmin Seleşi este tată

06 12. 2010, 14:24

Extrem de emoţionat şi copleşit de bucurie, Cosmin Seleşi
mărturiseşte că acesta este cel mai frumos moment din viaţa sa! „Am
fost atât de fericit când mi-am văzut copilul pentru prima dată
încât mi-au dat lacrimile şi nici nu am putut să-l iau în braţe de
emoţie”, mărturiseşte actorul de la PRO TV.
„Aproape că nu mai am cuvinte să descriu bucuria pe care o simt.
Abia aştept să-l vad din nou şi să-l iau în braţe”, a mai spus
acesta emoţionat.

Micuţul Tudor a venit pe lume prin operaţie de cezariană, la ora
9.10 dimineaţa, la spitalul Elias, are 3 kilograme şi 20 de grame,
50 de centimetri şi, după cum glumeşte Cosmin, „are părul lung şi e
mai înalt ca ta’su!” Atât bebeluşul, cât şi mămica se simt bine,
iar proaspătul tătic abia aşteaptă
să îi aducă pe amândoi acasă
. „Probabil vom sărbători în zilele
ce urmează, astăzi sunt de-a dreptul copleşit de fericire ca să îmi
pot face astfel de planuri. Ne-am decis să-i punem un singur nume,
Tudor, chiar dacă este născut în ziua de Sfântul Nicolae”, a
încheiat Cosmin.