Cosa Nostra, inventata de un roman

Joe Valachi, romanul “ciripitor”

Originar din Romania, Joseph Valachi a fost primul mare “ciripitor” (pentito) din istoria mafiei italiene; el a fost cel care a vorbit public despre existenta “caracatitei”, definind-o prin termenul “Cosa Nostra”.

A trait la New York, in contact direct cu viata clanurilor (initial ca sofer al lui Gaetano Reina, din clanul lui Joe Masseria), si a luat parte la razboiul mafiot declansat de Joe Masseria, Vito Genovese si Lucky Luciano impotriva clanului rival al napoletanilor.

Confesiunile lui au ajutat la reconstruirea organigramei mafiei si la intelegerea regulilor care o guvernau. A murit in urma unui stop cardiac, dupa o tentativa de sinucidere, in 1971.

In urma lui a ramas si o “vorba de duh”: “Imagineaza-ti cat am fost de jenat cand am ucis un alt tip”. De altfel, povestea lui Joe Valachi a stat la baza personajului Frankie Pentangeli din filmul Nasul II.

Joe Masseria, “the boss”

A “domnit" in New York-ul anilor ’20. In America i se spunea Joe Masseria sau “Joe the boss”, dar numele lui adevarat era Giuseppe Masseria.

Nascut in Italia, in provincia Trapani (Castellammare del golfo), la 43 de ani si-a castigat apelativul demn de un gangster adevarat: i s-a spus “omul care poate devia traiectoria gloantelor”, in urma unui atentat mafiot din care in mod miraculos a scapat nevatamat, proiectilele gaurindu-i doar palaria de pai, in doua locuri. 

Din 1920, a trecut la comanda bandei Morello, unul dintre cele mai puternice clanuri mafiote din New York. 11 ani mai tarziu, in 1931, cel care a comandat lichidarea lui a fost celebrul Lucky Luciano, in timpul razboiului mafiei castellammarezilor, conflictul italo-american pentru cucerirea leadershipului, combatut la New York intre familiile Maranzano si Masseria.

Vito Genovese, un “Mecena”

Boss-ul familiei cu acelasi nume, Vito Genovese a emigrat in America in 1913 si si-a inceput cariera criminala la finele primului Razboi Mondial, lucrand in solda lui Joe Masseria, alaturi de gangsteri de calibrul lui Lucky Luciano, Meyer Lansky si Frank Costello.

S-a intors in Italia la 40 de ani, in 1937, lucrand pe parcursul ocupatiei militare americane ca translator al colonelului Poletti din US Army. A locuit in regiunea Nola (in provincia Napoli), unde oamenii locului inca ii mai pastreaza vie amintirea; poate si pentru faptul ca, pe unde trecea, avea obiceiul de a le arunca monede oamenilor nevoiasi.

Se mai povesteste si ca obisnuia sa prelungeasca perioadele de sarbatoare in satul natal (Tufino, in provincia Napoli) finantand petreceri populare din propriul buzunar.
Oamenii din zona mai vorbesc inca si de marea generozitate a lui don Vito fata de biserica din sat, de a carei renovare s-a ocupat si pe care a inzestrat-o cu doua vase din epoca Ming care valorau mai mult decat intregul stabiliment.

A fost arestat si trimis in inchisoare in 1959, unde a si murit, zece ani mai tarziu.

Luciano Liggio, o “floare” de mafiot

Supranumit de anchetatori “primula rosie”, corleonezul Lucianeddu Liggio a preluat postul de cap al mafiei lasat “liber” de Michele Navarra inca de foarte tanar si s-a impus la Palermo, colaborand strans cu nume “grele” de mafioti precum Salvatore Riina, Calogero Bagarella si Bernardo Provenzano.

In scurt timp a reusit sa cucereasca pietele ilegale si s-a imbogatit din constructii edilitare, publice si private, fiind sustinut de Vito Ciancimino, in acei ani primar al orasului Palermo.

Acuzat de asasinarea sindicalistului Placido Rizzotto (1948) si a sefului clanului  Corleone, Michele Navarra (1958), a fost arestat prima oara pe 14 mai 1964. “Oamenii trebuie sa invete sa-si tina gura”, se zice ca ar fi zis Liggio dupa fiecare omor.

De mai multe ori declarat nevinovat din lipsa de probe (mai intai la Catanzaro in 1968 si apoi la Bari in 1969), a fost in cele din urma arestat la Milano in mai 1974, sfarsind de aceasta data la inchisoare ca urmare a asasinarii in 1971 a procurorului-sef din Palermo, Pietro Scaglione. 

Dupa o cariera de 20 de ani la varf in mafie, intervievat de jurnalistul italian Enzo Biagi, Liggio a declarat: “Despre mine s-a spus ca sunt un sef al mafiei, nu este adevarat. N-am nimic sa-mi reprosez”. A murit in inchisoare in 15 noiembrie 1993.

Bernardo Provenzano, killerul cu creier de gaina

A fost dat in urmarire timp de 43 de ani, atat de mult incat o vreme s-a crezut ca ar fi fost omorat si cadavrul i-ar fi fost facut disparut. Super-boss-ul Bernardo Provenzano a fost descoperit de-abia in primavara lui 2006, cand s-a aflat ca se refugia intr-o ferma din zona Corleonese, de unde le dadea ordine acolitilor sai prin intermediul unor biletele, devenite faimoase.

Provenzano si-a inceput cariera in anii ’50, impreuna cu Salvatore Riina, devenind cel mai de incredere locotenent al lui Luciano Liggio, seful Cosa Nostra la acea vreme. Despre el, Liggio se spune ca ar fi zis: “Trage dumnezeieste, dar are creierul ca al unei gaini”. In pofida acestui fapt, a reusit sa ajunga la varf in organizatie in anii ’80, dupa ce a comandat uciderea tuturor rivalilor sai.

Desi multa vreme a fost considerat doar un killer fara scrupule si cam atat, in decursul anilor au iesit la lumina si responsabilitatile de care Provenzano se achita cu succes in cadrul organizatiei de spalare de bani. Mai mult: cei mai apropiati colaboratori ai lui au dat in vileag sofisticate contracte ilegale ale acestuia si legaturi stranse cu lumea politica. 

Don Calò – Calogero Vizzini, primarul mafiot

Seful mafiei siciliene Calogero Vizzini, Don Calò, a operat mai ales in perioada de ocupatie a Siciliei de catre trupele aliate, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Om de onoare temut si respectat de toata lumea, a fost impus de Amgot (guvernul militar american din teritoriile ocupate) ca primar in Villalba (provincia Caltanisetta), probabil drept recompensa pentru aportul mafiei siciliene (si al lui Don Calogero in mod deosebit) la alungarea nazifascistilor de pe insula.

In perioada de dupa razboi a favorizat eliberarea mai multor capi mafioti aflati in inchisoare, contribuind la renasterea noii Mafii. Se spune ca la Palermo ar fi fondat o fabrica de caramele impreuna cu Lucky Luciano; a fost insa rapid inchisa dupa ce in ziarul local a aparut un articol in care se sustinea ca n-ar fi altceva decat un paravan pentru traficul de heroina.

Don Calò a murit de batranete in 1954, la 77 de ani, lasand in urma o avere evaluata la multe miliarde de euro, acumulate in mai putin de 10 ani.