Cornel l-a batut pe Jenel. Si ce daca?

Apropo.ro / 16.05.2002, 09:27
Cornel l-a batut pe Jenel. Si ce daca?
Meciul din Soseaua Stefan cel Mare a fost exact ceea ce meritam dupa verdictul hazliu din cazul Ceahlaul-Dinamo. DINAMO 1 0 GLORIA Despre meciul dintre Dinamo si Gloria se vorbea înca dinaintea fluierului de start ca ar fi unul al pacii si prieteniei. Iar prestatia celor doua formatii nu

Meciul din Soseaua Stefan cel Mare a fost exact ceea ce meritam dupa verdictul hazliu din cazul Ceahlaul-Dinamo.

DINAMO 1 0 GLORIA

Despre meciul dintre Dinamo si Gloria se vorbea înca dinaintea fluierului de start ca ar fi unul al pacii si prieteniei. Iar prestatia celor doua formatii nu i-a dezamagit cu nimic pe cei care, vorba unor distinsi „oameni de fotbal”, vad aranjamente peste tot. Departe de a avea veleitatile unei confruntari sportive, partida din Soseaua Stefan cel Mare a fost exact pe placul lui Jean Padureanu: linistita, fara emotii.

Din pacate lîncezeala din teren s-a întins si peste tribune, unde deseori spectatorii cascau de le trosneau falcile. Galeria lui Dinamo s-a trezit la realitate doar atunci cînd si-a amintit ca duminica urmeaza rafuiala cu dusmanul de moarte din Ghencea.

În ceea ce priveste aspectul tactic al meciului, nu e prea greu de povestit ce s-a întîmplat. Dinamo a atacat, Gloria a raspuns, totul ca într-un duios tangou desfasurat într-un cadru de idilic fair-play ilustrat de absenta totala a cartonaselor galbene. Micile diferente au fost la finalizare. Ofensiva dinamovista a punctat din start si, parca, parca, ar mai fi vrut sa o faca înca o data pe parcurs.

Sa nu va imaginati ca portarul Cîmpeanu a facut cine stie ce vitejii, a fost doar lipsa de sansa a lui Petre sau Zicu, sutul acestuia din urma fiind scos spre final din aproppierea liniei portii de Vasile Popa. În schimb, de partea cealalta, Bîrsan si colegii sai din atacul bistritean au pus rau de tot în pericol plasa din spatele portii lui Iliuciuc si, sincer, noroc cu ea, altfel ar fi fost si vreun spectator ranit.

Vizitele ardelenilor în preajma careului dinamovist au fost facilitate si de gafele lui Onut sau stîngaciile lui Pîrvu care au demonstrat din plin, macar prin jocul de ieri, ca nu au mari tangente cu fotbalul mare.

Filmul meciului

@ Min. 2, lob Cl. Niculescu, putin peste transversala @ min. 5, pas Dragan pentru Danciulescu, dar Cîmpeanu l-a blocat în 3 metri @ 1-0, min. 7: Onut l-a deschis pe Dragan, care a patruns si a sutat pe lînga portar @ min. 13, Sînmartean a sutat si Iliuciuc a scos din apropierea vinclului @ min. 16, Bîrsan a fost blocat de Iliuciuc

@ min. 21, sut al lui Minteuan, scos de sub bara de Iliuciuc @ min. 67, sut Fl. Petre putin lînga @ min. 69, sut Bîrsan peste poarta @ min. 70, „bomba” a lui Kirita alaturi de poarta @ min. 75, lovitura libera executata de Vasile Popa si parata de Iliuciuc @ min. 76, Fl Petre a sutat din unghi paralel cu poarta @ min. 77, Vasile Popa a scos de pe linia portii sutul lui Zicu

Dinu a renuntat la Sînmartean

Managerul general al „cîinilor”, Cornel Dinu, a declarat ieri, la finalul meciului, ca Dinamo a renuntat la achizitionarea bistriteanului Lucian Sînmartean. „Au fost ceva discutii, însa am fost informati de cei de la Gloria ca jucatorul va fi transferat direct în strainatate”, a spus Procurorul. Mijlocasul a cerut schimbarea la pauza jocului, dar antrenorul Cîrstea i-a spus ca nu poate renunta la el, deoarece e cel mai bun fotbalist al sau. Însa, vazînd ca este obosit si nu poate face nimic pe teren, tehnicianul ardelenilor a decis sa-l înlocuiasca pe jucator.

Lobont a plecat în Olanda

Portarul titular al dinamovistilor, Bogdan Lobont, nu a aparat cu Gloria. El a plecat ieri în Olanda, dupa ce a resimtit dureri la umarul drept, unde a suferit o operatie în urma cu doi ani. Internationalul s-a lovit în meciul cu Steaua, din Cupa României, la un duel cu Neaga, si nici antrenorii, nici jucatorul nu au vrut sa riste o agravare a situatiei. „Este un fotbalist de valoare si nu putem risca. Trebuie cît mai repede sa se refaca”, a spus Cornel Dinu. Astfel, Iliuciuc a bifat a doua prezenta în tricoul lui Dinamo în Divizia A.

„Jocul nostru a avut mult de suferit în ceea ce priveste precizia paselor si angajarea vîrfurilor. Acest lucru ne da serios de gîndit în perspectiva partidei din Ghencea, care s-ar putea dovedi decisiva în lupta pentru titlu”
Cornel Dinu, manager general FC Dinamo

„Gloria a reusit doua meciuri foarte bune în acest retur, cel de la Galati si cel de acum, cu Dinamo. Pot spune ca noi am pierdut un punct, pentru ca veniseram pentru un egal, iar adversarii nostri au cîstigat trei puncte datorita lui Iliuciuc”
Constantin Cîrstea, antrenor Gloria

Sursa: www.prosport.ro