Corina şi Alexandra Caragea. Primul pictorial împreună! (Foto)
– Ce diferenţă de vârstă este între voi?
Corina: 8 ani aproape.
– Mai aveţi vreun frate sau vreo soră?
Alexandra: Nu. Suntem doar două surori la părinţi, deşi eu mi-am dorit şi un frate mai mare.
– Ce motive de dispute aveaţi în copilărie? Dar în adolescenţă?
Corina: Diferenţele venite din distanţa de ani dintre noi. Din cauza vârstei, aveam prieteni diferiţi, preocupări diferite, trăiri şi dorinţe diferite.
Alexandra: Ne certam pe fel şi fel de lucruri copilăreşti, fără importanţă. Deşi ne tachinam mereu, tot vroiam să mă duc unde se ducea şi Corina, nu puteam să stau fără ea.
– Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care aţi făcut-o când eraţi mici?
Corina: Împreună nu făceam trăsnăi. Dacă eu făceam, ea mă pâra. Eu, la rândul meu, fiind sora mai mare, aveam misiunea să o păzesc să nu facă trăsnăi.
– Obişnuiaţi să vă schimbaţi hainele între voi?
Corina: În copilărie nu era cazul, purtam mereu măsuri total diferite. Acum, da. Uneori, când avem nevoie sau ne place ceva în mod deosebit. Avem gusturi diferite.
– Nu semănaţi foarte tare, şi culoarea ochilor este diferită… Cine pe cine aţi moştenit?
Corina: Cred că sora mea e tata întreagă, culoarea ochilor a moştenit-o însă de la mama. Eu nu ştiu cu cine semăn. Părerile sunt împărţite. Este adevărat că, între noi, nu semănăm.
Alexandra: Consider că nu semănăm deloc, probabil doar părul este singurul pe care îl avem la fel. Până şi caracterele noastre sunt foarte diferite.
– Dar gropiţa din obraz de la cine aţi „furat-o”?
Alexandra: Am fost pupate mult când eram mici!
Corina: De la amândoi părinţii.
– V-aţi certat vreodată din cauza unui băiat?
Corina: Hahaha, cum ar fi fost să încerc să îi fur surorii mele iubitul cu 10 ani mai mic decât mine?! Nu, nici vorbă. Nici nu avem aceleaşi gusturi în acest domeniu. În general, nu am intervenit in relaţiile surorii mele mai mult decât a vrut ea. Dacă a avut nevoie de un sfat i l-am dat, însă fiecare are drumul ei.
– Corina, cât de protectoare eşti tu cu sora ta mai mică?
Ea ştie să se descurce foarte bine singură, iar eu o ajut de fiecare dată când vrea, indiferent despre ce este vorba. Fiind sora mai mare, poate sunt mai cicălitoare şi simt nevoia să îi zic dinainte ce o aşteaptă sau ce greşeste şi nu vede din cauza naivităţii vârstei, însă ea decide dacă mă ascultă sau nu. Fiecare îşi învaţă lecţiile lovindu-se de ele, nu din auzite.
– Obişnuieşti să mergi prin multe locuri în vacanţă. Sora ta te însoţeşte?
Uneori. Avem fiecare grupuri diferite de prieteni, dar uneori da, mai merge cu mine. Am fost împreună în Portugalia, în Spania, la noi, la mare sau la munte.
– Apropo de vacanţe, am inteles ca tu, Corina, i-ai facut un cadou foarte frumos anul acesta sorei tale. Despre ce e vorba?
Este vorba despre o… vacanţă. Ştiam că îşi doreşte o vacanţă, eu oricum plecam şi i-am propus să vină cu mine şi cu prietenii mei. A coincis cu ziua ei.
– Ce alte cadouri i-ai mai făcut sorei tale până acum? Dar tu Alexandra?
Corina: Nu le numesc cadouri, mi se par fireşti şi nu le pun la socoteală undeva. Când ai o soră mai mică, simţi nevoia să împarţi cu ea ceea ce ai sau să o ajuţi dacă are nevoie. Nu e vacanţă din care să mă întorc fără ceva şi pentru ea. Acum doi ani, de exemplu, tot o vacanţă i-am făcut cadou – la Barcelona.
Alexandra: Mereu i-am cumparat ceva util, de multe ori de îmbrăcat, ce ştiam că îşi doreşte sau că are nevoie.
– Care este cea mai mare distracţie pentru voi, acum?
Corina: Ieşim în oraş, mai povestim la un suc, la shopping sau la un film.
– Dintre voi două, cine credeţi că o să fie prima… mămică?
Corina: Nu cred în şabloane şi reguli stabilite de gura lumii şi societate. Aşadar, nu contează, Dumnezeu hotărăşte acest lucru.
– Alexandra, cum ţi s-a părut sora ta atunci când ai văzut-o prima dată la televizor?
Hmm, nici nu mai ţin minte, a trecut ceva … este un sentiment plăcut. Mereu am fost mândră de ea.
– Ai „profitat” vreodată de celebritatea ei?
Niciodată. De multe ori am evitat să arăt legătura dintre mine şi ea. Am considerat că aşa e mai bine.
– Şi tu îţi doreşti o carieră în showbiz/media. La ce anume te-ai gândit?
Deocamdată, nu m-am gândit exact la ce o să fac pe viitor. Anul acesta, îmi dau licenţa în Relaţii Publice şi, apoi, vedem!
– Peste ce nu aţi trece în relaţia voastră?
Corina: Consider că familia ţi-o dă Dumnezeu, prietenii ţi-i alegi tu. Aşadar, ea va fi mereu sora mea şi voi trece peste orice.
– Cum vă vedeţi peste ani, ca surori?
Alexandra: La fel, dar şi mămici în acelaşi timp!
Cătălina Matei