Corina face furori cu un nou accesoriu cool
Corina şi-a surprins fanii la cele mai recente concerte cu un nou accesoriu cool. Artista a urcat pe scenă cu… prăjituri pe cap. Cordeluţa cu cupcakes este o creaţie a unui celebru designer britanic de la care Corina a achiziţionat recent şi deja celebra şapcă cu 30 de ochi.
“Cordeluţa cu cupcakes este cel mai delicios accesoriu din garderoba mea. Este realizată de un celebru designer de accesorii, Piers Atkinson, ale cărui creatii sunt purtate şi de Lady Gaga, Kate Moss, Paloma Faith sau de celebrul fashion-blogger Anna Dello Russo”, declară Corina.
“Fanii mei sunt cei mai simpatici. Imediat după concerte au venit la mine pentru autografe şi au ţinut să facem selfie-uri în care să se vada bine şi cordeluţa cu cupcakes. Au atins prăjiturile pentru a se convinge că nu sunt reale. Sunt cu adevărat îmbietoare şi îmi fac poftă de dulce de fiecare dată când le văd”, încheie artista.