Corina Chiriac – Refuz să îmbătrînesc!

– Cum reuşeaţi atunci să fiţi elegantă, avînd în vedere că oferta vestimentară era limitată?
Mi se pare că cea mai elegantă perioadă din punct de vedere vestimentar a fost între 1965 şi 1970. Erau anii rochiilor pe jupon, anii decolteurilor în formă de bărcuţă şi anii pelerinelor ample. Am avut apoi ideea fericită de a-mi crea rochii inspirate din perioada pe care am amintit-o. Şi aşa nici pentru cenzorii emisiunilor nu mai era o surpriză cu ce-o să mă îmbrac. Doar schimbam culorile şi cîte un detaliu pe ici, pe colo. Aşa au trecut cu bine primii 18 ani ai carierei mele. E drept însă, lipsea acel vîrf de piper.… Despre computer, la 52 de ani – Care sînt sfaturile de viaţă pe care le daţi unui tînăr? Să se orienteze neapărat spre o meserie. Distracţia este excelentă, mai ales dacă nu faci excese, dar trebuie să ai o meserie. Pe parcursul vieţii, poţi să ţi-o schimbi, dar e nevoie să începi de undeva. Şi în nici un caz să nu considere că meseria este ceva ce începe cu un doctorat. Doctoratele nu aduc bani, ci iau bani din buzunarul cuiva. Şi e cam puţin să te făleşti cu o carte de vizită pe care să fie trecut ”doctor în ceva” şi, în realitate, să fii muritor de foame sau să depinzi de părinţi.

– Care sînt secretele tinereţii dvs.?
Cred că, din ceea ce am spus pînă acum, reies şi cîteva aşa-numite secrete. Privesc deschis realitatea înconjurătoare, am o atitudine deschisă la schimbări şi mă adaptez repede. De exemplu, îmi fac un titlu de glorie din faptul că am învăţat să utilizez realmente un calculator atunci cînd deja împlinisem 52 de bobocei. Am depăşit un blocaj de care suferă unele persoane din generaţia mea. Apoi, am un regim de viaţă curat, fără excese. Fac un pic de sport acasă cu ajutorul unei casete cu lecţii de aerobic şi, din cînd în cînd, înot într-un bazin curat. Am şi o cremă-minune făcută la farmacie din produse apicole româneşti proaspete şi naturale. Dar sînt împăcată cu mine şi refuz să îmbătrînesc. Acesta cred că e cel mai bun remediu! Un mare scriitor spunea că “a îmbătrîni e un obicei prost de care persoanele ocupate nu au niciodată timp”. Aşa că eu mă ţin ocupată cît pot de mult, ceea ce vă doresc şi vouă!

– Cît de repede aţi acceptat propunerea de la Naţional TV?
Imediat. Colaborasem cu acest post de la începutul verii 2007, ca membru al unui juriu care trebuia să aleagă copii talentaţi. După ce s-a terminat concursul, am început lucrul pentru această emisiune de divertisment destinată amiezelor de duminică.

– Ce vreţi să ne oferiţi prin această emisiune?
Emisiunea “Să v-amintiţi… dumi­nica!”, realizată de Florentina Satmari şi prezentată de mine, vrea să ofere, în trei ore, tradiţiile cultural-folclorice din diferite regiuni ale ţării. Să mă explic. Dacă un turist călătoreşte în Grecia, o să-şi dorească să asiste la un spec­ta­col de muzică tradiţional gre­cească. Dacă ar călători în Rusia sau în America de Sud, ar căuta acelaşi lucru: să se familiarizeze cu ceea ce este specific acelei zone geografice. Pe vremuri, exista la malul mării un local care se numea “Calul bălan”, poate mai există şi acum. Acesta găzduia vară de vară spectacole folclorice pe care turiştii români, dar mai ales străinii, le urmăreau cu sufletul la gură. După 1989, asemenea spectacole au intrat temporar în dizgraţia producătorilor din motivul de… derută a înţelegerii actului artistic autohton. Prin această emisiune, căutăm să reamintim frumuseţea folclorului românesc autentic. Bineînţeles, în show-ul de la Naţional TV avem şi multă muzică uşoară de toate genurile, pentru că ne putem lăuda şi cu Marcel Pavel sau Andra, şi cu trupe ca Hara sau K1.

– Cîte emisiuni de televiziune aţi făcut în viaţa dvs.?
Am realizat la răposatul post Tele 7abc o emisiune de după-amiază timp de 10 luni. S-a bucurat de succes şi m-aş bucura s-o reiau vreodată, pentru că formatul îmi aparţine. Apoi, am lucrat la TVRM alte zece luni, tot pentru o emisiune de după-amiază, care prezenta o serie de personalităţi interesante din diferite domenii. – În prezent, putem să vă ascultăm live în vreun loc? Din păcate, nu într-unul stabil. Particip, dacă sînt invitată, la anumite spectacole, dar, atîta vreme cît nu se mai produc spectacole de varietăţi ca altă­dată,… cînt mai ales la petreceri private, la festivaluri de bere…

“Hrănesc animăluţe fără stăpîn sau domiciliu”

– Ce faceţi în timpul liber?
Mă odihnesc citind. Scriu mult, îmi îngrijesc florile, hrănesc o mulţime de animăluţe fără stăpîn sau domiciliu. Şi adun idei pe care abia aş­tept să le dezvolt într-o nouă carte care mă va umple sufleteşte.

– De ce un timp nu aţi apărut în viaţa publică?
Mi se pare util ca o persoană cunoscută să se retragă din cînd în cînd din viaţa publică, mai ales cînd resursele personale sau publice se împuţinează. Din experienţa mea de viaţă, asemenea perioade sînt inevitabile şi ar fi bine să ai mijloacele materiale să le depăşeşti cu fruntea sus, cu eleganţă şi curaj. Din fericire, sînt destul de scurte, cred eu, şi e bine ca în acest timp să urmăm o şcoală sau să învăţăm o nouă meserie. Am preluat aceste idei pe parcursul şederii mele în California şi mi-a prins bine exerciţiul de supravieţuire.

– Înainte de ’89, eraţi printre puţinii artişti cu o prezenţa constantă la televizor. Ce restricţii suportaţi ca să fiţi pe ecran?
Trebuia să nu apărem indecent îmbrăcaţi, să nu facem exces de bijuterii, indiferent dacă erau veritabile sau nu, să nu arătăm vulgar. În general, chestii de bun simţ.

– Doar atît?
Textele pe care le interpretam erau mereu cenzurate. Aceasta era cea mai nesuferită dintre toate restricţiile. Toate textele trebuiau să fie pozitive, adică orice întîlnire dintre o femeie şi un bărbat trebuia să se încheie cu bine, eventual cu o căsătorie care să dureze toată viaţa.