Corina cânta „în oglindă” cu Andrei de la Alb Negru

27 03. 2015, 13:06
La “Portret de familie”, Daniel Iordăchioae va cânta pentru prima oară alături de fratele său, Mihai. La cel de-al doilea moment special al serii, intitulat “Jackpot”, Andrei Ştefănescu va cânta „în oglindă” cu “Nimeni altcineva” decât… Corina.
 
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
 
Transformările concurenţilor sunt şi în această ediţie diverse şi spectaculoase. Oana Sîrbu o va imita pe Maria Tănase şi va cânta “Aseară ţi-am luat basma”, acompaniată de taraful Bucureşti. „Living next door to Alice” se va auzi sâmbătă, la “Te cunosc de undeva”, cântată de Daniel Iordăchioae transformat în Chris Norman de la Smokie. Cezar Ouatu se va transforma într-un tinerel londonez agitat şi plin de succes – Kwabs, Liviu Vârciu va cânta şi va dansa precum Bruno Mars, iar Andrei Ştefănescu şi Kamara, de la Alb Negru, vor fi Thomas Anders şi Dieter Bohlen de la Modern Talking. Alina Eremia se va transforma într-un domn elegant, rapper la bază, mare amator de pălării şi… femei, mai ales în videoclipuri, anume Lou Bega, Lidia Buble va interpreta ultimul hit al lui Mika, iar Raluca şi Denisa Tănase de la Bambi vor fi Bill Medley & Jennifer Warnes, artiştii care au interpretat piesa de rezistenţă a filmului “Dirty Dancing”, care i-a avut ca protagonişti pe Jennifer Grey şi Patrick Swayze.
 
Cine va fi câştigătorul celei de-a şaptea ediţii a show-ului transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 28 martie, de la ora 20.30, numai la “Te cunosc de undeva!”.