Cori Grămescu a lansat cele mai eficiente programe de fitness feminin din România

23 03. 2012, 12:43

Cori Gramescu, promotor al stilului de viaţă sănătos, prin antrenamente variate şi alimentaţie naturală, propune în această primăvară 24 de noi programe de antrenament aplicate în sala LadyFit.
La eveniment, au participat o serie de vedete feminine din showbiz precum Simona Pătruleasa, Mirela Stelea, Gianina Ilieş, Oana Ioniţă, Nico, Ellie White, Cristina Cioran, Paula Chirilă, Mihaela Drafta, Minodora, Denisa Nechifor.
Vedetele au urmărit, alături de reprezentanţii presei, reprize scurte din fiecare antrenament lansat, executate atât de ea, cât şi de antrenoarele de la sala de fitness.

Nico, Simona Patruleasa şi celelate vedete s-au arătat impresionate de energia emanată de noile discipline de fitness, de tonusul antrenoarelor, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 48 de ani, şi au declarat că sunt pregătite să înceapă antrenamentele cu Cori Grămescu.
Gianina Ilieş, la rândul ei, este clienta lui Cori Grămescu de mult timp, dovadă că are unul din cele mai frumoase şi tonifiate trupuri din showbiz-ul românesc.

„Din păcate, în ultimii ani România a pierdut din ce în ce mai mult în clasamentul ţărilor cu populaţie sănătoasă din punct de vedere fizic. Obezitatea devine o problemă din ce în ce mai mare în rândul femeilor şi a copiilor.

Femeile din România încep să se îngrase mai rapid în ultimii ani şi, în acest sens, gaşca de fete de la LadyFit, care fac sport din pasiune şi vocaţie, a pregătit un nou set de programe. Este vorba de exerciţii create de femei pentru femei”, a declarat Cori Grămescu în discursul din cadrul evenimentului.

In fiecare an, primăvara şi toamna, Cori propune un set complet de antrenamente adaptat sezonului cald sau rece, pentru a oferi clientelor ei cele mai noi şi eficiente concepte de „group fitness”.