Portarul columbian al echipei Boca Juniors, Oscar Cordoba, va sosi, marti, in Italia, pentru a finaliza contractul de imprumut cu gruparea Perugia, a anuntat postul argentinian de radio „Rivadavia”, citat de AFP.
„Transferul este aproape perfectat, au mai ramas doar cateva detalii de analizat. Responsabilii clubuluii Boca Juniors au acceptat acest transfer”, a afirmat Cordoba intr-o declaratie acordata postului citat, dupa o reuniune cu principalii responsabili ai clubului argentinian.
Potrivit sursei citate, Oscar Cordoba va fi imprumutat echipei Perugia pentru sase luni, pentru suma de 500.000 de dolari. Dupa cele sase luni, conducerea clubului italian il va putea achizitiona definitiv pe portarul columbian in schimbul sumei de aproximativ 5 milioane de dolari.
Portarul italian, in virsta de 31 de ani, s-a transferat la echipa Boca Juniors in anul 1997. El a ocupat pozitia a doua in clasamentul celor mai buni portari din lume in anul 2001, intocmit recent de Institutul de istorie si statistica pentru fotbal (IHSF), fiind devansat de germanul Oliver Kahn (Bayern Munchen).
La Perugia a dat probe de joc si portarul roman Florin Prunea, de la Dinamo Bucuresti.
Sursa: www.prosport.ro