Constelatia Nandrolon

Cazurile referitoare la utilizarea produselor interzise s-au tinut lant. Au cazut prada ispitei inclusiv staruri precum Frank de Boer, Davids si Guardiola

Cînd acuza ca folosirea substantelor dopante este o obisnuinta în Calcio, Zdenek Zeman a fost privit cel putin cu suspiciune. Era iulie 1998, imediat dupa terminarea Coupe du Monde din Franta. Atunci, unii l-au facut nebun, altii teribilist si mincinos. Fara a fi sustinut pe fata de nimeni, desi probabil destui l-au aprobat, antrenorul ceh, în acea vreme pe banca lui AS Roma, nu a cedat defel, ba si-a întarit mereu afirmatiile care au pus fotbalul pe jar.

A avut dreptate. Anchetele deschise de procuraturile din 17 orase italiene au dezvaluit ca exista numerosi jucatori care, rezistînd cu greu într-un sport din ce în ce mai solicitant si mai important îndeosebi din ratiuni economice, apeleaza la produse prohibite. S-au depistat astfel de cazuri imediat, si în anii urmatori, în Italia, dar, examenele extinzîndu-se, si în alte campionate, ca Franta si Spania.

Scandalurile au „curs” neîncetat. Nicicînd însa nu au aparut printre vinovati atîtea nume sonore precum în 2001, vedete care au cedat tentatiei si au intrat în orbita aceluiasi anabolizant, nandrolonul, ajuns la moda.

În Calcio chiar a fost epidemie de rezultate pozitive. Cap de pluton a devenit, înca din ianuarie, Fernando Couto. Cine ar fi crezut ca blajinul fundas portughez de la Lazio, cu figura lui ingenua, va calca strîmb? Totusi, asa s-a întîmplat. Ori, mai ales, cine s-ar fi gîndit ca selectionata Olandei se va transforma într-o veritabila sursa de jucatori dopati? Foarte dificil de închipuit, dar Edgar Davids (Juventus), Frank de Boer (FC Barcelona) si Jaap Stam (Lazio), toti trei au umblat la borcanul cu nandrolon. Aidoma lor a procedat si italianul Stefano Torrisi, aparatorul Parmei.

De departe însa, cea mai mare surpriza a produs-o Josep Guardiola. Daca Davids, de pilda, a oferit un raspuns la nervozitatea si agresivitatea caracteristice lui, semanînd adesea pe gazon cu un toxicoman ce a îngurgitat o supradoza (limita de doua nanograme de substanta a depasit-o de patru ori la testul din martie), patrunderea mijlocasului spaniol în constelatia „Nandrolon” a frapat cu atît mai mult cu cît este considerat un exemplu de profesionism, de corectitudine.

Însasi aceasta alura a creat o apriga controversa: unde s-a dopat Pep? În Spania, dorind sa se mentina în forma în perioada cînd îsi cauta echipa? În Italia, pentru a corespunde cerintelor Bresciei, unde s-a transferat în octombrie? Tinînd cont ca în Primera s-a consemnat un caz pozitiv în 10 ani, iar în Serie A 11 într-un singur an, ultima varianta pare mai plauzibila. Ideea e consolidata si de faptul ca atît Guardiola, cît si Stam, lazial de 3 luni, nu au avut asemenea probleme înainte de sosirea în Calcio. Nu degeaba situatia a ajuns subiect la nivel guvernamental, în timp ce Comitetul Olimpic Italian a adoptat recent un nou regulament antidopaj, prin care se prevad marirea numarului de controale si cresterea asprimii pedepselor.

Riposta celor prinsi cu mîta-n sac a fost aceeasi. Nici unul nu a recunoscut ca a utilizat produse interzise, fiecare si-a clamat inocenta. „În viata mea nu am luat asa ceva. Habar n-am cum s-a întîmplat. Trebuie sa fie o eroare”, au jurat unul dupa altul, sfidînd evidenta. Toti au beneficiat de sprijinul fara rezerve al cluburilor lor, al colegilor, dar si al federatiilor nationale.

Pentru internationalii olandezi s-a gasit o explicatie socotita stiintifica. Ei s-ar fi „intoxicat” nu la cluburi, ci la reprezentativa, invocîndu-se ca nandrolonul a aparut ca reactie a combinatiei între carnea de vita si o serie de alimente din meniu. „Oricine ar fi consumat asa ceva ar fi patit la fel”, s-a aparat Frank de Boer, care, depistat pozitiv în Cupa UEFA, si-a sustinut nevinovatia în cadrul unui viu proces desfasurat la sediul forului continental.

Fara succes. Nici pentru el, nici pentru ceilalti nu a existat clementa. Contraexpertizele au confirmat primele rezultate, astfel ca fiecare a fost suspendat, cu sanctiuni cuprinse între 6 si 16 luni. Apelurile înaintate i-au ajutat însa sa scape mai usor, majoritatea pedepselor fiind reduse la doar 4 luni ori chiar doua, cazul lui De Boer. Acestea au trecut, dar psihoza provocata de multitudinea si continuele cazuri de dopaj a ramas.
Sursa:www.prosport.ro